“Cand sa-l inmormantam, era criza aia cu benzina. Zic “Nea Petrache, sa nu mori pe vremea asta, ca n-am cu ce te transporta!” In sfarsit, a murit totusi. Norocul nostru, al meu si al unui nepot al lui, a fost ca nepotul a gasit un camion militar care se ducea la Campulung, incarcat cu morcovi. In el l-am pus pe nea Petrache. Dar nu gasisem cosciug pe masura lui, astfel ca nea Petrache statea putin inghesuit.
L-am descarcat la Boteni, a mai stat si la frati, ca se certau si astia pe avere, ca ce a ramas de la nea Petrache (de fapt nu ramasese nimic, decat partea lui de la parinti, pe care n-o impartise). Dupa patru zile de stat acolo, ne-am hotarat sa-l ducem si la groapa.
N-avea mormant. O ruda a gasit un mormant care, culmea, era cam stramt pentru sicriul in care urma sa-l bagam pe nea Petrache. Si cand s-a facut slujba mortilor, mi-aduc aminte ce frica le era preotilor. N-a durat citirea textului sacru mai mult de 15 minute, ca s-au evaporat. Am ramas numai noi, prietenii.
Am avut probleme cu transportul de acasa pana la biserica. Cosciugul era cam departe de biserica. Am avut mari dificultati in a improviza un car, ca n-avea nimeni. Un dric de ici, o loitra de dincolo. Dupa-aia, nu gaseam boi, am venit cu niste vaci. Una fata.
Cand l-am bagat in mormant, am vazut ca nea Petrache nu incape. Nu l-am pus pe Nea Petrache pe verticala, ci culcat intr-un fel. Si cand sa tragem lespedea peste el, Marian Munteanu prinde o ranga sa traga lespedea, scapa ranga, pica in spate.
Pana la urma, am tras placa respectiva si ne-am indreptat usor spre poarta. Dupa gardul vecin cu cimitirul de acolo erau niste batrani care cantau in surdina Marsul legionarilor cazuti. Am trecut mai departe. Iar in fata bisericii era o invatatoare cu niste copii. Copiii au intrebat “cine-s astia?”. Invatatoarea le-a spus: “astia sunt legionarii”. Ma rog, erau de fapt niste tineri si niste bosorogi.
Asa s-a prezentat sfarsitul lui nea Petrache Tutea”.
Marcel Petrisor
