ANUNT

invitatie

La casualidad de mi vida

Povestea tristă a ultimelor dropii

Erau cele mai mari pasări ale Bărăganului şi au fost hăituite pînă la ultimul exemplar de locuitorii fascinantului Băragan al lui Panait Istrati sau Ştefan Bănulescu. Deşi ocrotite de lege şi pe cale de dispariţie dropiile erau încă vînate fără prea multe oprelişti şi prin anii socialismului chiar şi de nomenclatura acelor vremuri şi de tovarăşul vînător-şef.
Pentru că dropiile nu au aceea glandă ce secretă grăsimea atît de folositoare raţelor de exemplu (şi le protejează de umezeală) în iarna anului 1981 ultimele 100-150 de exemplare ce erau adunate împreună pentru a încerca să reziste mai bine gerului (nu mai puteau zbura pentru că le îngheţaseră penele) au fost descoperite de cîţiva ţărani în apropierea unui sat din Teleorman. Fără prea multe vorbe, obosiţi după ce-au ucis o parte dintre ele, decid să le ducă, mînîndu-le mioritic, în sat…
Ajunşi aici, cu ajutorul bîtelor, bicelor, furcilor şi celorlalţi localnici se pun pe treabă voiniceşte ucigîndu-le pe toate.

Pasărea magică a lui Voiculescu, exteminată de nişte oameni care încă mai trăiesc probabil, şi care, dacă aţi ajuns sau veţi ajunge prin satele cîmpiei poate chiar vă vor povesti mîndri că ei, sigur că da, au văzut o grămadă de dropii şi ca erau nişte păsări mari, daaa, taaaare frumoase,  taică, of, of, păcat ca nu mai sunt acuma…

we all

pentru fiecare poem

nu mai am forţă
decât pentru fiecare poem
pe care-l scriu

(Constantin Virgil Bănescu, 1982-2009)

Dialoguri uitate

Borges: Dacă se vor arde bibliotecile, se vor face alte biblioteci. Vor apărea alţi scriitori – un nou Homer, un nou Vergiliu. Altfel, desigur. Destinul nostru e nostalgic. Literatura începe prin poezie şi ajunge foarte greu la proză. Sper că numele meu va fi uitat. Poezia mea uitată.
Sorescu: De ce, domnule Borges?
Borges: E şi aceasta o speranţă.

Ardem intens, la fel, dar foarte deosebit. Suntem alături mereu, şi departe întotdeauna. Luminăm fiecare după puterile sale, căutându-ne printre nopţi inexistente sau amânate. Şi, îţi jur, toate acestea trebuie să poarte un sens. Pentru că nu putem fi semne zadarnice ale unei treceri fără petrecere. (Doru Vieru, 1957-2009)

Trup de hamburger, sînge de Coca-Cola

“Publicul trebuie să rămînă pe loc, să stagneze: să stea (cu minţile, cuminte) acasă şi să consume doar pentru a se reproduce, în toate sensurile acestui cuvînt. Fără mutaţii. Specia trebuie ţinută în ţarc, dresată şi selectată controlat. Niciodată, însă, de vină nu este “poporul”, ci doar cei care-l conduc pentru a extrage profit de pe urma (prostirii) lui.

Democraţia e DADA (permanentă relansare a creativităţii hazardului, amestecare a datelor) sau e CRIZĂ. Miracolul cristic, cu adevărat ecumenic, este regăsirea umanităţii indiferent prin ce combinaţii. Indiferent cum s-ar combina datele umanităţii, tot Fiu al Omului apare, tot pe Isus, ca simbol al omului, îl regăsim, întotdeauna însă ca Om Nou. Dar Biserica actuală este Piaţa, şi ea limitează strict combinaţiile, tăind în trupul divin al umanităţii.

Dar oare chiar este nevoie ca trupul şi sîngele Domnului să fie făcute hamburger şi Coca-Cola pentru ca Sfînta Taină să poate fi cuminecată? Simbolurile universale au încetat să mai fie directe, direct resimţite? Se pare că da, pentru că inclusiv corpurile noastre sînt tot mai artificiale. Marele salt a fost făcut: hermeneutica, exegeza au trecut de la producţia de sens la producţia de simţuri, de corpuri. Spiritul devine, industrial şi politic, carne şi sînge. Capitalismul este Biserica efectivă, implementînd fenomenologia duhului. Spiritualul este, azi, producţie industrială de oameni. Iar materia, substanţa a devenit pură semiotică. Ca să fie sigur, spiritul îşi fabrică azi singur litera. Această industrializare şi automatizare a “spiritualului” este Criza. Restul e recesiune, ajustare.”

Tot articolul lui Bogdan Ghiu il puteti gasi pe Liternet.

maestrul lennard nilsson

POSTEZ SI EU TREI CARE MI-AU PLACUT: