Intrati in mine cimitire havaiene
Palmieri inalti moartea-mi leganati
Barci albe, pasari, frunze plutitoare
Bucati de lemn cu corpuri arse in soare
Pesti vii, veniti, duceti-ma la mal.
(Mira Simian)
Din stirpea Borges ştiu: vagi lusitani
Ce-n carnea mea lăsat-au peste ani
Oprelişti şi-obiceiuri. Parcă bunii
Nicicând n-ar fi trăit. Şi mi se pare
Străini complet că sunt de-a artei moarte.
Imperceptabil, fac cu toţii parte
Din timp, şi din pământ, şi din uitare.
Aşa-i mai bine. Împlinit destin.
Sunt neam de lusitani. Viteji ajunşi
Pe mările Orientului străin,
Apoi pe mări de-aprins nisip pătrunşi.
Sunt regele ce-n misticul pustiu
S-a rătăcit, jurând că-i încă viu.
Postat in Paznicul si cartile sale | Etichetat borges, borges poem | 10 Comentarii »
Pentru cei doi prieteni de-ai mei care au trecut pe aici. Pe rînd sau poate chiar în acelaşi timp, încet, obosiţi şi îngînînd un refren…Şi cărora le-a rămas în ochi cerul de-acolo, o pietricică şi un sunet care au lunecat şi în mine din ochii sau de pe faţa lor.
Postat in Paznicul si cartile sale | Etichetat ararat | 4 Comentarii »
De “Irimia” auzisem vorbindu-se înainte de a-l cunoaşte, prin cercurile cîtorva prieteni cărora fie le fusese coleg, maestru, model, cunoştiinţă de preţ. Vorbeau aşa cum vorbeşti de cineva pe care îl respecţi, cel puţin îl respecţi. Şi, între timp, au apărut şi alţii, noi prieteni, care îl evocă aşa cum trebuie evocată o personalitate de talia lui.
De la el nu ştiu dacă am învăţat lingvistică, stilistitică şi poetică, nu ştiu dacă am intrat în universul eminescian prin nişte porţi mai puţin vizibile dar ştiu că am învăţat multe. Printre altele să cred că limba română e, într-un anumit sens, infinită. Sunt multe de spus despre acest om şi ideile sale dar ştiu că azi, ce e mult, plictiseşte.
Mă bucur să descopăr că nu toată lumea l-a uitat. Nici nu prea se poate mai ales că, cine ştie cît va mai trece pînă se va mai încumeta cineva să înceapă să scrie nişte tomuri ca ale sale, indispensabile culturii noastre. M-am bucurat să citesc articolul lui Bogdan Creţu din Dacia literară şi Ziarul financiar, din care citez mai jos:
‘Profesorul Dumitru Irimia a fost, pentru noi, cei tineri, un exemplu de verticalitate, un caracter. Rara avis in lumea universitara, macinata de interese meschine. L-am vazut luand cuvantul in adunarile Facultatii si spunand lucrurilor pe nume, taios, apasat, fara menajamente. A luat atitudine si impotriva schimbarilor prin care sistemul universitar trece de vreo 7-8 ani incoace, in urma implementarii, a la roumaine, a sistemului Bologna. Profesorul stia ca invatamantul superior trebuie sa urmareasca performanta studentului, nu alfabetizarea lui. Inainte acest deziderat era posibil, acum calitatea a devenit ultima preocupare a diriguitorilor educatiei noastre. L-am auzit, nu o data, pe profesor deplangand faptul ca universitatea devine “un SRL”.(…) Exigenta Profesorului Dumitru Irimia era semnul unui profesionalism desavarsit. Nu accepta nici un compromis si bine facea. Daca lumea e altfel – treaba ei. Aceasta este lectia pe care, cine a stiut sa o priceapa, a putut-o deprinde de la Profesorul Irimia.’
Postat in Paznicul si cartile sale | Etichetat bogdan cretu, dumitru irimia, filologie iasi, stilistica si poetica eminesciana | Lasă un comentariu »
Postat in varia | Etichetat cenaclu, florin dan prodan, JACK KEROUAC, vlad sibechi, zidul de hartie | 1 comentariu »
Postat in Paznicul si cartile sale | Etichetat cenaclu, human zone, maria-paula erizeanu | Lasă un comentariu »
Postat in Ţara Minunilor | Etichetat Los amantes del círculo polar, mendez | 2 Comentarii »
Erau cele mai mari pasări ale Bărăganului şi au fost hăituite pînă la ultimul exemplar de locuitorii fascinantului Băragan al lui Panait Istrati sau Ştefan Bănulescu. Deşi ocrotite de lege şi pe cale de dispariţie dropiile erau încă vînate fără prea multe oprelişti şi prin anii socialismului chiar şi de nomenclatura acelor vremuri şi de tovarăşul vînător-şef.
Pentru că dropiile nu au aceea glandă ce secretă grăsimea atît de folositoare raţelor de exemplu (şi le protejează de umezeală) în iarna anului 1981 ultimele 100-150 de exemplare ce erau adunate împreună pentru a încerca să reziste mai bine gerului (nu mai puteau zbura pentru că le îngheţaseră penele) au fost descoperite de cîţiva ţărani în apropierea unui sat din Teleorman. Fără prea multe vorbe, obosiţi după ce-au ucis o parte dintre ele, decid să le ducă, mînîndu-le mioritic, în sat…
Ajunşi aici, cu ajutorul bîtelor, bicelor, furcilor şi celorlalţi localnici se pun pe treabă voiniceşte ucigîndu-le pe toate.
Pasărea magică a lui Voiculescu, exteminată de nişte oameni care încă mai trăiesc probabil, şi care, dacă aţi ajuns sau veţi ajunge prin satele cîmpiei poate chiar vă vor povesti mîndri că ei, sigur că da, au văzut o grămadă de dropii şi ca erau nişte păsări mari, daaa, taaaare frumoase, taică, of, of, păcat ca nu mai sunt acuma…
Postat in varia | Etichetat banulescu, baragan, disparitie, dropia, dropie, istrati, voiculescu | 2 Comentarii »
nu mai am forţă
decât pentru fiecare poem
pe care-l scriu
(Constantin Virgil Bănescu, 1982-2009)
Postat in poezie si traduceri | Etichetat constantin virgil banescu, generatia 2000 | Lasă un comentariu »
