e drept, în singurătatea asta nu orice om singur ar duce-o prea mult. dar sînt o groază de nimicuri ce trebuiesc onorate: dorinţa de a fi cu orice preţ neputinţa de a mai iubi şi ziua de ieri. (Es. Pop)

Luna: Mai, 2008

Anunțuri

calatoria diletantilor

Ciudat cit de dura poate fi realitatea uneori…dar si fictiunea isi umple golurile (cit de mari? cit fiecare e dispus sa accepte?) cu o asprime aproape dincolo de perceptiile nervilor nostri socializatori…

Calatoria diletantilor, Bulat Okudjava, 1980, 585 de pagini in editia romaneasca din 1985:

‘…27 iunie 1851
In ciuda ambitiilor, noi suntem oameni slabi; putem fi usor struniti si inspaimintati: e drept ca ne revoltam impotriva insultelor, ne agitam miniosi miinile curate si chemam cugetul ca martor – acestea ne sunt toate armele. Sufletele noastre infloresc doar in desertul stepei si pe insulele pustii, fara teama de strigate, ironii si ghionturi, dar, cum se stie, insule pustii nu mai exista, iar desertul stepei e bun pentru Urmaritori…’ (jurnalul printului Miatlev)

Urmaritori…Trimisii Societatii ca sa aduca inapoi pe cei ce viseaza. Cu toate ca nici inainte nici dupa ce se intorc nu-i poate inghiti si, daca ii tolereaza, ii tolereaza cu greu, ii priveste cu rautate. Atunci, de ce ii pastreaza in miijlocul ei? De ce ii aduce inapoi? Sa aiba ei ceva special, de care tocmai sistemul sa aiba nevoie si sa simta asta inconstient?

‘Uneori iti vine sa urli, insa buna crestere nu te lasa.’ Lavinia
(unul din cele trei motto-uri ale romanului)

Cam asta incepusem sa scriu pe la jumatatea romanului:

‘…Tii minte cintecul trist al trompetei,
stropi de ploaie-n penumbra-nserarii?…’
(un fel de leitmotiv al cartii)

Daca am avea doua vieti, cred ca am putea inchina linistiti una intristarii. Daca totusi suntem din categoria celor care se inchina neconditionat s-o facem cit mai repede altfel nu vom avea nici o viata.

Citesc o carte despre o femeie, Lavinia, care fuge de acasa cu un print.
Cred ca si Bulat Okudjava a intilnit o L. si, mai spre batranete, a scris acest roman exceptional. O ciudata, trista si frumoasa replica, daca vreti sa-l priviti de pe corabia mea, a celui bulgakovian…
Finalul va fi foarte trist cred si acum imi vine in minte intrebarea asta…
Oare o sa ne ajunga viata asta sa citim toate povestile frumoase ale lumii?
cu toate astea, acum, cind totul parea pierdut, in mijlocul furtunii, si totusi…Visul exista trebuie sa-l cautam.

Doua poeme

Desigur, tot de Dimitrie Stelaru scriu si aici… Cel mai cunoscut poem al sau (si cel mai usor de gasit in mediul virtual) este Inger Vagabond. Merita sa-l cititi daca nu ati facut-o deja. il gasiti inclusiv pe http://www.poezie.ro.

Si poemul imediat urmator acestuia din Coloane (antologia) mi se pare demn de impartasit, fiindca vorbeste si despre procesul creatiei si de mult mai multe lucruri:

Eumene

Asculta vuietul adincurilor dintre noi
Cum creste in amurgurile lumii, ca o mare:
Priveste demonii acelor stele, goi,
Infiorati, goniti de ucigasa Luminare.

Cu buze impurpurate, tovaras mortilor, de unde vii
In ceata fiecarei nopti, lunateco ?

esti pasul meu de patru vinturi,
Stapina, roaba, poezia.
Asteapta, voi veni curind –
Voi cobori bolnav in cerul tau.
In templul tau, Inchipuire.

Ce viziune neorealista, horror poate descrie poemul de mai jos.

MOARA DE VINT

Era la marginea vailor intristate o moara de vint.
Era o moara de vint parasita.
In amurg, Pasarea Relelor si liliecii
Coborau pe cele patru cruci spinzurate in vazduh –
dar niciodata moara nu mai porni.
Numai aripile spinzurau ca patru cruci in vazduh.

In vine sa cred ca a scris-o cind statea, obosit si trist, pe vreo claie de fin, privind o moara in ruine, undeva prin Dobrogea sau Baragan intr-una din disparitiile lui voite sau nevoite din Oras sau, mai bine spus, din Lume.

Mahmoud Darwishi, un poem

Dimineaţa, după ce asediul se sfîrşise
o fată a ieşit să-şi întîlnească iubitul ei
îmbrăcată în blugi şi tricou înflorat,
strălucitoare şi fără griji, ca un cireş de martie.
E timpul nostru acum, te rog, să nu întîrzii.
Vino, vino înaintea corbului
care mi se aşează pe umăr,
te rog, vino înainte ca mărul să fie gustat.
Ea aşteaptă şi speră, speră
Şi el poate că niciodată, niciodată nu
va sosi.

Copiii şi presa spun lucruri trăsnite

Inocenţa, mai ales in noua noastră cool world e bine vîndută. Pe plan literar, după motto-ul lui Nedelciu, mult mediatizatul proiect al lui Sorin Stoica&comp a fost bine primit şi interesant. A fost pentru că deja, părerea mea, e un pic cam overpassed. Liternetul le bagă prea des, ceea ce pe mine mă sîcîie.
Totuşi, poezelele m-au făcut să-mi amintesc cu plăcere de o carte de reportaje din 1970 semnată de Gabriela Melinescu şi Sînzîiana Pop, cu nişte reportaje cum nu mai există azi în toată mass-media românească din ce în ce mai tembelă şi demnă de milă. Una din capodoperele jurnalistico-literare de acolo e un reportaj cu inserţii ‚copilăreşti’. Despre copii si jocurile lor. Copiii spuneau lucruri trăsnite şi în România de acum 40 de ani. Lucruri extraordinar de frumoase. O să fiţi un pic copii dacă le citiţi, copii de pe vremurile alea.
Şi dacă tot am vorbit carte trebuie să spun ceva şi despre autoarele lor. Cartea are pe coperta a patra o fotografie a celor două: o blondă şi o brunetă, tinere şi mai frumoase decît toate vedetele-antene ale lui Voiculescu sau altora. Şi pe deasupra ştiau să vorbească, să scrie româneşte şi să facă presa cu adevărat.

Un bătrîn trubadur ce sminteşte ochii şi inimile celor aşezaţi în fotolii

Asa se autodefineste in unul din poemele sale. ‘In gradina veacului esti singurul creator’ spune el in timp ce-i intilneste pe ‘drumurile fara drumeti’ pentru a fugi apoi de ei pe Printul Nenoroc, Regele Fara-timp, Regele Uitarii, Tara Chinului, buna Tristete.
Ce imaginar neegalat de nimeni altul strabate poezia (si viata) lui Stelaru: moartea e o calatoare fara rusine intr-un tren, fringhia poate ca va ridica pe cel spinzurat la cer, in padurile lui fiarele nu pot intra iar copacii ei sunt mai inalti decit muntii.

Stelaru are un univers poetic extrem de singular care recupereaza (poate cel mai bine?) pe cel eminescian: il arde bine in cuptoarele interbelice, adinceste grozav de adinc fintinile si religiozitatea unui Gyr, unde il si racoreste si adauga ‘strigatele’ din tavernele Bucurestiului si gemetele de foamea ale lui Panait Istrati. Unul din cele mai vaste din literatura imediat postbelica, dupa parerea mea, cu mii de nuante sufletesti (eu insumi sunt o inima de sus pina jos), chiar daca poemele lui, citite mai pe graba sau in numar mic, nu dezvaluie asta. Bine, el a si avut sansa de a trai si scrie mult mai mult decit altii din generatie, Tonegaru de pilda. Vast, cum altfel daca ne gindim la viata lui tumultoasa si picaresca, dar de un tragism de calator pe ‘corabie de plumb’, de maturator de circ: ‘eu maturam arena la sfirsit’.
Un tip care, chiar si interzis ani de zile, continua sa scrie cu o ardoare de neoprit. Cum altfel ar fi supravietuit indescriptibilui sau periplu printre ani ciudati in care a trait…cita credinta in arta puteau sa aiba el si prietenii sai in anii cind secole intregi de cultura se volatilizau si idoli lor erau non-grata pentru culturnicii ‘rasaritului’.
Ciudat poate, nu am vazut le el nici o influenta din puternicii suprarealisti inter/postbelici, colegi pina la urma, dar nu si in destin si mod de asumare a Vietii. Cu siguranta trebuie sa fi inotat prin oceanele lor.
Cum se spune, poetul autentic sta doar cu calciile in prezent si cu fata lipita de perdelele mate pentru multi ale viitorului, cu ferestrele sale fara capat.

Dimitrie Stelaru (Dumitru Petrescu) (8 martie 1917, Bucuresti – 29 noiembrie 1971), poet român. A publicat peste 20 de volume de versuri, patru cărţi de proza (proza scurtă şi roman), precum şi nouă cărţi de eseistică. A facut parte din ‚generaţia pierdută’ a literaturii române, remarcată în timpul şi după cel de-al doilea război mondial.

Stelaru nu e una din obsesiile mele dar o să bag aici cît mai multe lucruri despre el şi poemele care-mi plac most. Pur şi simplu după Maister Charles Bucovski i-am dedicate un week-end de lectură din Coloane şi search-uri pe net. Au ieşit o serie de lucruşoare interesante zic eu. Cred că el se situează la graniţa dintre scriitori ce încă nu-s recuperaţi cum trebuie şi cea a celor niţel uitaţi fiincă, simplu, nu sunt ca feeling şi tematică în l’esprit du notre temp.

Dimitrie Stelaru, ‘Nichita’ anilor cinzeci

Pe buna dreptate il vede in acest fel poetul Petre Stoica, cel care a strabatut deceniile de poezie si boema bucuresteana, retras acum la Jimbolia:
‘Boema mea a inceput cu descalecatul meu in Bucuresti, deci in 1950. Aveam o locuinta la subsol unde veneau pictori, oameni fara capatai si unde l-am avut oaspete timp de doi ani pe Dimitrie Stelaru. El ne-a introdus in lumea lui si as putea vorbi la nesfarsit despre acest foarte bun poet care a avut la vremea lui o popularitate egala cu cea pe care a avut-o mai tarziu Nichita Stanescu. Era bun prieten cu sculptorul Ion Vlad. In timpul bombardamentelor s-au mutat la Sighisoara si un proprietar de restaurant a spus: „Daca-mi pictati un perete va dau mancare gratis”. Cand pictura a fost finita, reiesea ca Sighisoara e port la mare. Portretul pe care i l-am facut in scris a fost apreciat ca ideal. Nimeni nu mi-a reprosat ca n-as fi spus adevarul.’

si o poza…a lui Bucovski

Mister Bucowski

Am gasit destul de multe inregistrari cu el pe youtube ceea ce m-a bucurat. E si normal sa fie.  Sa precizez, e vorba de ‘nedemnul’ cetatean al Americii care scria poezii deocheate si tragea tare la masea. Ascultati un sfat al batrinului ‘holy drinker’:

cei ce-l propovaduiesc pe dumnezeu, au nevoie de dumnezeu

cei ce propovaduiesc pacea nu au pace

cei ce propovaduiesc pacea nu au dragoste

atentie la predicatori

atentie la stiutori

atentie la cei care mereu citesc carti

atentie la cei care ori detesta saracia ori sunt mândri de ea

atentie la cei care se grabesc sa laude

pentru ca ei vor sa fie laudati

atentie la cei care se grabesc sa cenzureze

ei se tem de ce nu stiu

atentie la cei ce cauta mereu multimea pentru ca

singuri nu sunt nimic

atentie la barbatul obisnuit la femeia obisnuita

atentie la dragostea lor, dragostea lor e obisnuita

cauta obisnuitul