e drept, în singurătatea asta nu orice om singur ar duce-o prea mult. dar sînt o groază de nimicuri ce trebuiesc onorate: dorinţa de a fi cu orice preţ neputinţa de a mai iubi şi ziua de ieri. (Es. Pop)

Luna: August, 2008

pledoarie pentru un criminal

priviţi luminile tari ale şobolanului îmblănit,
parfumat,
pipăind ziduri arse şi cefe ;
priviţi-i căpăţîna : o minge rasă, de fotbal,
pronunţînd sentinţe la moarte, între două pahare
de-alcool ;
priviţi-i mîna : o scoabă ruginită,
cu sticla goală îşi turteşte jertfa.

fiţi blînzi, voi, judecători, iertaţi pe cei mai slabi
decît voi !
pre înaltă intenţia, prea măruntă puterea,
de-aceea s-a şi prăbuşit.

priviţi expresia celor ce-s puşi să dea ordine,
cu îngrijorare caldă-n privire, surîzînd lentilelor ;
priviţi-le tîmplele spiritualizate, îndărătul cărora
se exersează raderea oraşelor voastre ;
priviţi-le mîinile fin-îngrijite, ordonînd
cu peniţă de aur : pămîntul – tras pe roată !

achitaţi-l, voi, judecători, pe criminalul cel tînăr !
aşezaţi-l pe scaunul de fildeş, faţă de noi
va fi mai mărinimos.

Anunțuri

Pompei, 24 august, anul 79 dupa Hristos

S-a spus despre Kinski ca era aproape un personaj fictional, dintr-o carte si nu cu adevarat din aceasta lume – un actor nomad venit din universul lui Rimbaud sau al lui Celine, atit de patruns de cautarea sa, de interiorizat incit conceptele de destinatie sau directie ii erau indiferente sau poate chiar necunoscute. Pe platoul de fimare sau pe scena ignora de multe ori indicatiile si replicile. Traia cu atita forta rolurile incit isi permitea sa joace cu o asa libertate. Toate acestea se compensau prin extraordinara sa forta artistica, prin faptul ca exprima, transmitea naturalete, perfectiune si adevar.

Marius Ianus:

si la capatul tunelului imposibil
în cel mai mare cub din cerul Basarabiei
sta ghemuit calugarul Bastovoi
care se roaga pentru noi

un geniu nebun si blond

Klaus Kinski (1926-1991) a fost unul dintre cei mai mari actori europeni, supranumit si ‘geniul nebun’ datorita comportamentului sau de pe platourile de filmare si din viata. A dezertat din armata germana si s-a predat aliatilor descoperindu-si calitatile de actor in timpul prizionieratului. Devine foarte cunoscut odata cu inceputul colaborarii de-o viata cu regizorul Werner Hertzog. A jucat in peste 130 de fime.
Ce ma fascineaza la el e aceea ‘nebunie’ dusa pina la extreme – si in viata si in film, mai ales in acel extraordinar „Agguire, minia lui Dumnezeu‘ sau in ‘Paganini‘, ultimul lui rol, daca nu ma insel.  Era unul din acei actori caere cred cu tarie ca pentru a juca perfect trebuie sa te identifici cu personajul, trebuie sa te posede, personalitatea ta sa dispara total in zilele, lunile in care ai un anume rol. Dar, in acelasi timp, cit de ciudat si fascinant ‘juca’ el in viata, cu viata lui…nu stiu vreun alt actor cu aceeasi finete, calm plus ceva indefinibil, unic care se observa in citeva conferinte de presa sau interviuri…

Secolul meu alb-negru

O suta de ani de fotografie, cele mai bune fotografii ale secolului XX. Sunt satul de fotografii color. Azi toata lumea face fotografii, bune-rele, stau inghesuite pe hard. o sa fotografiem tot universul intr-o buna zi. Sau o sa-l filmam. Dar ce facem cu Trecutul prieteni?

Vittorio Alinari – Ciclistas – 1895

Aurélio Paz dos Reis – Banhos, Foz – 1906-07

Immogen Cunningham – Dois cálices –  1929

Hans Staub – In front of the Kindergarten, Zurich – 1931

Henri Cartier Bresson – La Vilette – 1929

Imogen Cunningham – Nu – 1932

Henri Cartier-Bresson – Dimanche sur les bords de la Marne -1938

Brassai – Paris – 1934

Dorothea Lange – Migrant Mother –  1936

Ansel Adams- Moonrise over Hernandez, New Mexico – 1941

Margaret Bourke White – Prizionieri –  1945

Seydou Keita – s/t –  1949

Richard Avedon – Marilyn – 1957

Wynn Bullock  – A vaga de Point Lobos –  1958

Eddie Adams – Executia unui ‘vietcong’ – 1968

Don McCullin – Vietnam – 1968

Ralph Gibson – Gentle Reader – 1970

Ken Ohara – One – 1970

Ricardo Rangel – Quando arde o caniço, Moçambique – 1972

Chris Morris – Cecenia – 1996

Tom Stoddart – Sudão – 1998

tot eszter, in alt film

Acum am sa va vorbesc putin de Eszter Balint, extraordinara fata care joaca in acest film, Stranger than Paradise, rolul verisoarei din Budapesta, si pe care o puteti vedea si mai jos. As numi-o actrita dar am doua retineri: avea cinspe ani in ’84 si acum e mai cunoscuta drept cantareata. O cantareata foarte faina. Nu mai dezvalui ninica din biografia ei dar atat tot va mai spun: vedeti intai filmul apoi jumpaiti direct pe siteul ei, cititi-i biografia foarte interesanta si ascultati niscai piese.

eszter balint

mondializarea asta veche si noua

‘Stii…e amuzant….ajungi intr-un loc necunoscut si totul pare la fel’‘ spunea, in 1984, Eddie, personaj din Stranger than Paradise, filmul lui Jim/Jan Jarmusch, ajuns in Cleveland acum un sfert de secol. Putin  cam devreme pentru noi, cei din Romania de 2008 dar tarziu pentru cineva ca Alvin Toffler care scria despre acelasi lucru in 1970, cand publica Socul viitorului.
Tocmai m-am intors dintr-o calatorie cu autobuze prin vreun sfert de Romanie. Cu putine exceptii fericite, landscape-ul drumurilor, cu noile constructii, si mai ales opririle, cu pensiunile si restaurantele si oferta lor m-am simtit mai putin calatorind cu adevarat. Chiar si reclamele parca sunt puse sa ascunda ceva. Dar de asta am sa mai scriu altadata.