e drept, în singurătatea asta nu orice om singur ar duce-o prea mult. dar sînt o groază de nimicuri ce trebuiesc onorate: dorinţa de a fi cu orice preţ neputinţa de a mai iubi şi ziua de ieri. (Es. Pop)

Luna: Octombrie, 2008

Capitalism, corporaţii, hippioţi şi hikikomori, noua avangardă

Mi s-a părut destul de interesantă şi originală teoria următoare. E parte a unei mentalităţi care la noi încă nu a pătruns. Spicuiesc citeva lucruri de pe un forum al ‘noii culturii mondiale’ destul de interesant ca idei dar relativ ambiguu dacă nu eşti familiarizat cu toţi termenii. Discuţiile şi opiniile sunt extrem de animate şi stufoase aşa cş nu prea pot să spun multe lucruri la momentul ăsta. „Japonia înseamnă viitorul iar hikikomori sunt avangarda şi noi trebuie să învăţăm din experienţa lor.” E concluzia desprinsă de un participant al unui congres din Tokyo şi membru al forumului respectiv.

Concluzia lor a fost ca este un trend care se va răspîndi pe întreaga planetă.

În anii şaptezeci, independenţa, autonomia a fost idealul celor care refuzau exploatarea şi competiţia regulilor capitaliste. Aceasta se putea face într-un mod organizat, colectiv, aşa cum au făcut-o hippioţii. Astăzi acest lucru nu mai este posibil, de aceea, hikikomori îşi găseşte o soluţie în izolare. Nu mai este posibil pentru că marile corporaţii, mai ales în Japonia, şi-au însuşit acest sistem, al grupului, al colectivului dedicat total ei. Vă las să citiţi şi să vă gîndiţi.

I do not mean that the current japanese culture is good, I do not say that hikikomori is happy.. All the contrary. I say that hikikomori is the trend, the inmost tendency of next culture. And we have to understand it, to interpret it, if we want to act positively in society.

As you say japanese seem to be ants, or bees. Actually I think that the destiny of the whole mankind in this age, is being more and more dominated by a network of linguistic machines, shaping perception, imagination, cognition and memory: becoming ants, in the sense of automated executors.

Young japanese seem to be the avant gard of this process because they are (as you say) culturally predisposed to social automation, to behaviour conformation. But this process of cablation of human sociability, this technical subjugation of the mind and of the body does not happen without suffering.Suffering is the key-word of the new generation, that you may call connective generation.

A generation of humans who have learned more words by an electronic machine than by the mother.

Suicide is the most political act of the last decade. The most important event of the new century is the suicide of 19 young muslims driving two airplanes against the towers.Suicide seems to be an artistic gesture, in people like Cho Hseng hui, the Korean who killed 32 students in west virginia, while killing himself. And that Finnish guy who killed eight people and himslef with a teeshirt saying: humanity is overrated.

Hikikomori is the avant garde because he is doing the only one healthy gesture in a world of competition, exploitation, aggressivity and social humiliation: refusing socialisation, breaking the tie, escaping in the space of virtuality and darkness and loneliness. It is not funny, I know. I do not want to be an hikikomori, and I do not suggest to anybody to be an hikikomori. But I recognize the meaning, and the implicit intention. It’s better to be self-recluded than living all the day in the terror, anxiety, aggression and humiliation. It’s better to live with no money than giving away your life for a salary.

Myself

“Write about yourself,” the white-haired poet said,
bored with my toddler-beggars and drunk shamans,
with gods of orphans and bargain child brides,
tired of stupas piled with human bones.

“The naked girls in your temple vines are stone.
Why should I care about the shyness of whores
in leather skirts who kneel with flowers
for Buddha? Yourself — not children in the foam

your wake leaves, greeting and cursing your boat.”
But even in my home I wander half lost,
having outwalked the farthest city light,
to return pre-dawn across soot-flecked frost

my lusts bright domes of gold in the sun,
my terrors beggars with stumps for hands.

Daniel Turcea, din volumul de debut

III

e-n plexuri un fel de curara

un sex de otravă iubindu-ne-n sînge

frumoasă petrecere în clopote

văii şi amurg în amurg

crepuscule-n crepuscule

curg

un sacrificiu e-n pori în antene

continuu cineva aude sirene

pe orizontală vom pierde totdeauna Lorenz

frumoasele bluess-uri pe fluviul Missouri

Vom uita încărcate pistoalele urii

dar cît de frumos ea poate iubi

şi scări de sidef vor dansa aurii

batiscafe

femei lungi de opiu

cu solzii subţiri ocrotind morţi fachiri

fulguiri case vii în Honkong în ceai

Harakiri

ofiţerii de marină la chei de ulei

(cu moscheia algebrei în havuzuri infanţi

ne cheamă spre cripte de voal)

peşti electrici au plecat spre Transvaal

cu pînze ţesute din splendide termite

dinamite scobite ne poartă elite

bărci alexandrine spre Ţara de Foc

îmi sunteţi invitaţii de-o seară

să bem de plăcerea sateliţilor Li

Tai Pe masă în casă în din afuzali

pe paturi tăiate în portocală

vom face orgii cu ziua egală.


Asiatice

One generation plants the trees, another gets the shade.
***Chinese Proverb***

Remember that not getting what you want is sometimes a wonderful stroke of luck.
***Dalai Lama***

Fericirea pe care o dai te face mai fericit decit fericirea pe care  o primesti.
***Sree Ma***

Singurul mod in care iubirea pedepseste este suferinta.

***M. Ghandi***

Paziti-va de sindromul Sthendal

Daca mergeti in Italia si ajungeti sa vizitati Florenta aveti mare grija sa nu patiti ca Henri B. Stendhal care a fost coplesit de fantasticele privelisti si arta Florentei. Un ghid american de prima importanta avertizeaza foarte serios despre pericolul acesta: ‘daca obositi si ramineti mut de uimire in fata unui monument asezati-va undeva si mincati macar o inghetata apoi lasati totul pentru ziua urmatoara’. Cu alte cuvinte, prea multa arta strica. Unii sunt de alta parere din moment ce stau trei-patru ore la coada pentru a cumpara un bilet si apoi inca vreo ora la intrarea in Dom sau in palatul Ufizzi.
Oricum de uimire nu o sa scapati nici in unul din cazuri.  Si merita din plin, dupa parerea mea e locul in care chiar esti in Renastere, pe o raza de citiva kilometri prezentul nu prea are ce cauta. Si-i foarte bine.

Wise Men In Their Bad Hours, Robinson Jeffers

Wise men in their bad hours have envied
The little people making merry like grasshoppers
In spots of sunlight, hardly thinking
Backward but never forward, and if they somehow
Take hold upon the future they do it
Half asleep, with the tools of generation
Foolishly reduplicating
Folly in thirty-year periods; the eat and laugh too,
Groan against labors, wars and partings,
Dance, talk, dress and undress; wise men have pretended
The summer insects enviable;
One must indulge the wise in moments of mockery.
Strength and desire possess the future,
The breed of the grasshopper shrills, „What does the future
Matter, we shall be dead?” Ah, grasshoppers,
Death’s a fierce meadowlark: but to die having made
Something more equal to the centuries
Than muscle and bone, is mostly to shed weakness.
The mountains are dead stone, the people
Admire or hate their stature, their insolent quietness,
The mountains are not softened nor troubled
And a few dead men’s thoughts have the same temper.

toamna, toamna…

Toamna a trecut pe linga mine

(Strada era plina de femei)

Toamna a trecut pe linga mine

Si m-a luat de brat fara rusine

Ca sa fiu intreaga noapte-al ei.

Ion Muresan, Cintec mediocru

Ati mai vazut Calauza?


Am intilnit peste tot oameni care au vazut Calauza. Unii au vazut-o de trei ori, de zece ori, altii vor sa revada in curind, altii o cauta de la inceput, de cind au VAZUT. Unii mi-au marturisit ca le-a schimbat viata, ca au ales arta sau filmul din cauza asta. Am sa merg in curind sa ma reintilnesc cu Calauza. Voi de cind n-ati mai vazut-o?

Ce-am mai cetit…

John Updike, Teroristul, editura Humanitas, 2007:

‘Sufletul lui se simte ca una dintre musculitele alea intirziate care, inchise iarna intr-o camera calda, biziie si se izbesc incapatinate de geamul unei ferestre pline de lumina unei lumi in care ar muri imediat’ (p.229)

Mamma Roma


E al doilea film al lui Passolini, interzis de politie la Venetia. E povestea unei prostituate care incearca sa scape de trecut si care isi aduce la Roma baiatul crescut la tara, pentru a-i oferi acum ceea ce nu fusese posibil ani de zile: o mama si o viata decenta. Face totul pentru a-i gasi o slujba in Roma acelor ani de saracie si somaj si pentru a-l proteja intr-un fel de greselile adolescentei. Insa trecutul nu o iarta si aflarea adevarului il infurie pe neexperimentatul Ettore.
Mamma Roma‘, Anna Magnani, o actrita de prima marime, face unul dintre cele mai bune roluri ale ei in acest film. Prostituata matura, care nu-si pierde demnitatea si care impune respect si da sfaturi celor care doar par puternici…si se simt vinovati. Voi vreti asa sa fiu, eu trebuie sa supravietuiesc parce spun gesturile si privirea ei. O  reincarnare a batrinei Romei pline de vicii, inflatie si ruine.
Este echivalentul cinematografic incredibil de fidel al prostituatei kurde (?) intilnita si descrisa in ‘Biblia’ globetrotter-ilor, L’usage du Monde, prima carte a lui Nicolas Bouvier.