e drept, în singurătatea asta nu orice om singur ar duce-o prea mult. dar sînt o groază de nimicuri ce trebuiesc onorate: dorinţa de a fi cu orice preţ neputinţa de a mai iubi şi ziua de ieri. (Es. Pop)

Luna: Octombrie, 2009

invitatie

paula

La casualidad de mi vida

Povestea tristă a ultimelor dropii

Erau cele mai mari pasări ale Bărăganului şi au fost hăituite pînă la ultimul exemplar de locuitorii fascinantului Băragan al lui Panait Istrati sau Ştefan Bănulescu. Deşi ocrotite de lege şi pe cale de dispariţie dropiile erau încă vînate fără prea multe oprelişti şi prin anii socialismului chiar şi de nomenclatura acelor vremuri şi de tovarăşul vînător-şef.
Pentru că dropiile nu au aceea glandă ce secretă grăsimea atît de folositoare raţelor de exemplu (şi le protejează de umezeală) în iarna anului 1981 ultimele 100-150 de exemplare ce erau adunate împreună pentru a încerca să reziste mai bine gerului (nu mai puteau zbura pentru că le îngheţaseră penele) au fost descoperite de cîţiva ţărani în apropierea unui sat din Teleorman. Fără prea multe vorbe, obosiţi după ce-au ucis o parte dintre ele, decid să le ducă, mînîndu-le mioritic, în sat…
Ajunşi aici, cu ajutorul bîtelor, bicelor, furcilor şi celorlalţi localnici se pun pe treabă voiniceşte ucigîndu-le pe toate.

Pasărea magică a lui Voiculescu, exteminată de nişte oameni care încă mai trăiesc probabil, şi care, dacă aţi ajuns sau veţi ajunge prin satele cîmpiei poate chiar vă vor povesti mîndri că ei, sigur că da, au văzut o grămadă de dropii şi ca erau nişte păsări mari, daaa, taaaare frumoase,  taică, of, of, păcat ca nu mai sunt acuma…

Dropia_1

we all