e drept, în singurătatea asta nu orice om singur ar duce-o prea mult. dar sînt o groază de nimicuri ce trebuiesc onorate: dorinţa de a fi cu orice preţ neputinţa de a mai iubi şi ziua de ieri. (Es. Pop)

Luna: Februarie, 2012

timpul de hîrtie

Din nectarul cu care tot

umpleam florile de hârtie

ca nişte lostriţe sau urşi

sătui de sare sau sînge

au rămas în farfurioare

versuri stinghere

şi scrum

dulcea muzică

a cofetăriei celeste

s-a oprit

toată argintăria-i

la amanet

s-au stins

serile şi flacăra

umbre negre urcă

cu ascuţite bagaje

şi de pe inimi cad

mîini de copii

pe zid

am ajuns la  zidurile

unde nu mai e nicio poartă

 

din ultima pivniţă

iubite de ceară arsă

scot în cioburi de ulcioare

curaj oţetit

cu care ne calcă seara

armurile şi foamea

 

dimineţile nu mai sunt albastre demult

chiar şi somnul are doar

vise-n culori închegate

 

ne apărăm sufletele deja moarte

cu ultimele oase scoase din gropile tinereţii

 

în necucerita încă

cetate din oraşul tristeţii

 

Bulgări de vînzare

    Direct de la… ‘producător’, Mister David Hammons:

“Don’t fight the feeling, as we say. From L.A. to New York. From mysticism to capitalism. I got tired of looking at the sunset.”

Searching for that silence

Prietenul meu Omar scrie uneori despre lucruri extreme de importante, chiar dacă nu uşor de desluşit, la fel cum, de obicei, le pictează. Pentru că mi s-a făcut tare dor de părţile lumii unde, noi, omuleţi ai oraşelor, nu prea mergem (decît în căutarea a ceva foarte important dar ce anume nu ştim prea bine) am să-mi încep drumul spre ‘zăpada linştii’ cu un fragment dintr-o aventură de-a sa:

 Some of the group continued onwards to see a glacier which was further up but I remained where I was, pleased to be alone. There were some huge boulders that were presumably swept down by ancient ice which I proceeded to climb up onto. From there I could look down the whole lands, past miles and miles of snow and dark pine forest. Mist was creeping up the valley, soon to engulf us. I became aware how silent this land was. There was not a sound to be heard. I thought back and realised that I had not even seen a bird up here. There were no airplanes, we were far from any flight path. No telephone masts, nothing. It was the most profound silence I have ever felt and it gave me an inexplicable feeling. There is no ord for it. I lit a cigarette and inhaled the smoke mixed with the mountain air. I’ll be searching for that silence for the rest of my life.