e drept, în singurătatea asta nu orice om singur ar duce-o prea mult. dar sînt o groază de nimicuri ce trebuiesc onorate: dorinţa de a fi cu orice preţ neputinţa de a mai iubi şi ziua de ieri. (Es. Pop)

Categorie: Generaţia pierdută-n Republica Populară

‘Asa s-a prezentat sfarsitul lui nea Petrache Tutea’

„Cand sa-l inmormantam, era criza aia cu benzina. Zic „Nea Petrache, sa nu mori pe vremea asta, ca n-am cu ce te transporta!” In sfarsit, a murit totusi. Norocul nostru, al meu si al unui nepot al lui, a fost ca nepotul a gasit un camion militar care se ducea la Campulung, incarcat cu morcovi. In el l-am pus pe nea Petrache. Dar nu gasisem cosciug pe masura lui, astfel ca nea Petrache statea putin inghesuit.

L-am descarcat la Boteni, a mai stat si la frati, ca se certau si astia pe avere, ca ce a ramas de la nea Petrache (de fapt nu ramasese nimic, decat partea lui de la parinti, pe care n-o impartise). Dupa patru zile de stat acolo, ne-am hotarat sa-l ducem si la groapa.

N-avea mormant. O ruda a gasit un mormant care, culmea, era cam stramt pentru sicriul in care urma sa-l bagam pe nea Petrache. Si cand s-a facut slujba mortilor, mi-aduc aminte ce frica le era preotilor. N-a durat citirea textului sacru mai mult de 15 minute, ca s-au evaporat. Am ramas numai noi, prietenii.

Am avut probleme cu transportul de acasa pana la biserica. Cosciugul era cam departe de biserica. Am avut mari dificultati in a improviza un car, ca n-avea nimeni. Un dric de ici, o loitra de dincolo. Dupa-aia, nu gaseam boi, am venit cu niste vaci. Una fata.

Cand l-am bagat in mormant, am vazut ca nea Petrache nu incape. Nu l-am pus pe Nea Petrache pe verticala, ci culcat intr-un fel. Si cand sa tragem lespedea peste el, Marian Munteanu prinde o ranga sa traga lespedea, scapa ranga, pica in spate.

Pana la urma, am tras placa respectiva si ne-am indreptat usor spre poarta. Dupa gardul vecin cu cimitirul de acolo erau niste batrani care cantau in surdina Marsul legionarilor cazuti. Am trecut mai departe. Iar in fata bisericii era o invatatoare cu niste copii. Copiii au intrebat „cine-s astia?”. Invatatoarea le-a spus: „astia sunt legionarii”. Ma rog, erau de fapt niste tineri si niste bosorogi.

Asa s-a prezentat sfarsitul lui nea Petrache Tutea”.

Marcel Petrisor

Orbii, de Dimitrie Stelaru

Patru orbi,
Patru umbre, cu umbrele lor,
Din răsărit, din apus, de la nord, de la sud,
Cu ceaţa în ochi, cu toamna în spate,
Necunoscînd, cunoscuţi, din cetate-n cetate
Cautînd soarele.

Pierduţi în negurile crude dintre ei
Spre negurile orizontului se îmbulzeau
(Ca patru morţi reînviaţi într-un cavou)
Mai pătimaşi, mai tulburi ochii lor,
Nădăjduind în flacără – legendă
Prin golurile troienite din afară
Cătau înfriguraţi, bolnavi.

Cu paşi de ani – prin ani – încovoiate patru umbre
Fugeau sub ropotul de hule şi minciuni.

Arareori scîrbiţi se răsturnau o vreme
Pe drumul împînzit al Soarelui
Dar sufletele de cenuşă, depărtate
Vedeau Himere prăvălind.
Unul vorbi : cine ca o pasăre a morţii, cine
Căzu alături de mine?

O clipă. Aprinşi de vînturile reci, neodihnite,
La poarta Anotimpurilor, ca o rugă,
Cu bezna inimilor otrăvite
Loveau…

Şi-n înserarea lor braţele dezdănăjduite îmbrăţişau
Zdreanţa amurgurilor –
Chemările lunecau în vîrtejul stelelor, grelelor.

Patru orbi,
Patru umbre, cu umbrele lor, din in răsărit, din apus,
De la nord, de la sud, căutat Soarele :
Dar Soarele era fiecare.

Pavel Chihaia

Pavel Chihaia, din aceeasi generatie, are si el cu un destin partial implinit, si asta in anii nouazeci, cel putin pe plan literar. Pentru romanul sau de debut, ‘Bariera’, daca nu ma insel, primise in 1946 premiul Fundatiilor Regale. Bucuria, satisfactia tanarului prozator plin de optimism s-a stins apoi repede. Au urmat interdictiile, cenzura, anchetele.
Intr-un interviu din ‘Observator cultural’ isi aminteste despre o tentativa de a fugi din tara la care participase si Dimitrie Stelaru:
‘In timpul comunismului am incercat sa evadez de trei ori din tara. O data am proiectat fuga cu Dimitrie Stelaru, la Constanta, cu un vapor argentinian, Ceibo, care transporta piei crude. A doua oara am incercat sa fug pe la Mamaia, a treia oara am reusit, in 1978, cind am obtinut din partea Institutului sa iau parte la un simpozion, la Geneva. Am gindit mereu la idealul libertatii.’
Recent incearca sa transpuna amintirile sale intr-un nou roman:
‘Imi propun sa inchei un roman intitulat ‘Hotarul de nisip’, din care am publicat opt capitole in Jurnalul literar. Este vorba, in roman, de acea plaja, intre Constanta si Mamaia, care despartea tara noastra de lumea libera. Personajele principale din roman vor sa fuga in Occident: un scriitor, o tinara dansatoare si un arhitect. Un vas francez urma sa ii primeasca, in apropierea Constantei, ei imbarcindu-se pe o barca cu motor. Se aflau ascunsi, in momentul plecarii, intr-o tufa de ierburi de linga plaja, cind un granicer, trecind din intimplare pe acolo, simte o miscare nefireasca, trage, impusca eroina si isi continua drumul. Barca soseste, arhitectul se urca, se salveaza, va ajunge la vapor, apoi in lumea libera. Scriitorul se intoarce in infern cu iubita, moarta, in brate. Pentru el, libertatea nu mai avea sens.’

Generatia pierduta a literaturii romane

Alaturi de Dimitrie Stelaru, mai sunt cei afirmati in anii razboiului…Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru…nu-i mai amintesc acum…de fapt nu stiu ce creator autentic, sincer, puternic n-a avut de suferit in anii ’50 de pe urma prostiei, cenzurii, lipsei de valorii si inculturii activistilor din institutii, reviste etc. U&nii din ei n-au putut publica vreme de ani de zile, altii au fost inchisi, chiar au murit prin inchisori.

Stradivarius (poezie scrisa de Constant Tonegaru în închisoare)

Cine a batut în noapte lucitoare cuie
sa-si prinda haina plina de lumina?
Pe apa mortii catre sursa lina
viori cu gâtul ridicate suie.
Buna dimineata în struna ta – Cine poate întelege
calatoria cu valuri la subtioara?
Ce lege nestiuta va culege
struna usoara?
Nu vine nimeni nu mai pleaca
si-n asteptare mesterul tâmplar
din cercuri de tulpina mai ciopleste oleaca
pentru auz un proaspat madular.
Ceva cum e antena de albina ori furnica
prin care cugetul de-a dreptul sa patrunda,
cu vântul sparte la muchii se despica
miezul sa apara tânar frematator de unda.
Tot prin cântare a trecut la pas
prin toamna-vara timp nedefinit
marele – voinicul – contrabas
spre locul calm de odihnit.
Suntem matrozi desprinsi din lumea întreaga
o stea patata cu pamânturi rare, moi,
face podoaba cu vechi locuri din vetre, de la noi,
sa înfloreasca pânze, corabia dezleaga.