e drept, în singurătatea asta nu orice om singur ar duce-o prea mult. dar sînt o groază de nimicuri ce trebuiesc onorate: dorinţa de a fi cu orice preţ neputinţa de a mai iubi şi ziua de ieri. (Es. Pop)

Categorie: Paznicul si cartile sale

the last playground

there was a little train
tired to be meant for railways
so he jump into a pillar
or maybe into a tough dream
of war

there was a big broke,
nobody knew who was
the most damaged but
someone said that he saw
a smile
above

the little train
thought that it was
the railway that
have broken

so, happily, he kept on going
carrying now
on strange lands
as carefully he could
a sweet, dear passenger,
a crocodile in the cage of childhood.

Barmalai Song

PLEASE, join our dance
we have bright eyes and you will
see soon
what we see

forget about mercy
or fear
don’t think that you have had
A PAST

war and dance have no past

forget everything
there aren’t left any parents here

come with us
were’re the last PLACE where
you can play

and if you survive
you’ll tell stories
when you’ll remember
the CROCODILE.

Sunt regele ce-n misticul pustiu/S-a rătăcit, jurând că-i încă viu

Stirpea Borges
Nimic ori prea puţin despre străbunii
Din stirpea Borges ştiu: vagi lusitani
Ce-n carnea mea lăsat-au peste ani
Oprelişti şi-obiceiuri. Parcă bunii
Nicicând n-ar fi trăit. Şi mi se pare
Străini complet că sunt de-a artei moarte.
Imperceptabil, fac cu toţii parte
Din timp, şi din pământ, şi din uitare.
Aşa-i mai bine. Împlinit destin.
Sunt neam de lusitani. Viteji ajunşi
Pe mările Orientului străin,
Apoi pe mări de-aprins nisip pătrunşi.
Sunt regele ce-n misticul pustiu
S-a rătăcit, jurând că-i încă viu.

Remem…

Pentru cei doi prieteni de-ai mei care au trecut pe aici. Pe rînd sau poate chiar în acelaşi timp, încet, obosiţi şi îngînînd un refren…Şi cărora le-a rămas în ochi cerul de-acolo, o pietricică şi un sunet care au lunecat şi în mine din ochii sau de pe faţa lor.

mount_ararat

profesorul…

De “Irimia” auzisem vorbindu-se  înainte de a-l cunoaşte, prin cercurile cîtorva prieteni cărora fie le fusese coleg, maestru, model, cunoştiinţă de preţ. Vorbeau aşa cum vorbeşti de cineva pe care îl respecţi, cel puţin îl respecţi. Şi, între timp, au apărut şi alţii, noi prieteni, care îl evocă aşa cum trebuie evocată o personalitate de talia lui.
De la el nu ştiu dacă am învăţat lingvistică, stilistitică şi poetică, nu ştiu dacă am intrat în universul eminescian prin nişte porţi mai puţin vizibile dar ştiu că am învăţat multe. Printre altele să cred că limba română e, într-un anumit sens, infinită.  Sunt multe de spus despre acest om şi ideile sale dar ştiu că azi, ce e mult, plictiseşte.
Mă bucur să descopăr că nu toată lumea l-a uitat. Nici nu prea se poate mai ales că, cine ştie cît va mai trece pînă se va mai încumeta cineva să înceapă să scrie nişte tomuri ca ale sale, indispensabile culturii noastre. M-am bucurat să citesc articolul lui Bogdan Creţu din Dacia literară şi Ziarul financiar, din care citez mai jos:

‘Profesorul Dumitru Irimia a fost, pentru noi, cei tineri, un exemplu de verticalitate, un caracter. Rara avis in lumea universitara, macinata de interese meschine. L-am vazut luand cuvantul in adunarile Facultatii si spunand lucrurilor pe nume, taios, apasat, fara menajamente. A luat atitudine si impotriva schimbarilor prin care sistemul universitar trece de vreo 7-8 ani incoace, in urma implementarii, a la roumaine, a sistemului Bologna. Profesorul stia ca invatamantul superior trebuie sa urmareasca performanta studentului, nu alfabetizarea lui. Inainte acest deziderat era posibil, acum calitatea a devenit ultima preocupare a diriguitorilor educatiei noastre. L-am auzit, nu o data, pe profesor deplangand faptul ca universitatea devine „un SRL”.(…) Exigenta Profesorului Dumitru Irimia era semnul unui profesionalism desavarsit. Nu accepta nici un compromis si bine facea. Daca lumea e altfel – treaba ei. Aceasta este lectia pe care, cine a stiut sa o priceapa, a putut-o deprinde de la Profesorul Irimia.’

dumitru-irimia

invitatie

paula

Dialoguri uitate

Borges: Dacă se vor arde bibliotecile, se vor face alte biblioteci. Vor apărea alţi scriitori – un nou Homer, un nou Vergiliu. Altfel, desigur. Destinul nostru e nostalgic. Literatura începe prin poezie şi ajunge foarte greu la proză. Sper că numele meu va fi uitat. Poezia mea uitată.
Sorescu
: De ce, domnule Borges?
Borges
: E şi aceasta o speranţă.

borges

Ardem intens, la fel, dar foarte deosebit. Suntem alături mereu, şi departe întotdeauna. Luminăm fiecare după puterile sale, căutându-ne printre nopţi inexistente sau amânate. Şi, îţi jur, toate acestea trebuie să poarte un sens. Pentru că nu putem fi semne zadarnice ale unei treceri fără petrecere. (Doru Vieru, 1957-2009)

cierges

A Study of Dance

Some years ago, when my family were living in Madras, we had an old family servant who always made some excuse of getting away early on a Friday, as if she had some important rendezvous. I happened once to be at home on a Friday, after I had been away for a long time, and when I saw her going off as usual, I suddenly decided to follow her and see where she went. The old woman, who used to look rather like witch on any other day, black as a night, and with her hair hanging loose about her face, had got herself up quite smartly in a new sari, and looked much better than usual. She put a cup inside her sari, and tied an egg up in a fold of it. Then she sat off for the jungle. I took my shoes off so as not to make a noise, and followed her. It was full moon, and light as day. We came at last to a little clearing in the jungle, where there was a small ruined temple on the edge of a pool. Here she sat down and took the cup out of her sari and broke the egg into it. Then she let down her hair and began to chant a monotonous melody and to sway to and fro. Slowly, out of the pool arose a serpent’’s head. Gradually, a great cobra emerged from the pool and advanced towards her with a curious circular motion. It drank the egg which she had broken into the cup; then, while she sang, it wound itself around her body, till its crest stood erect above her head. Her face was transformed with ecstasy. She swayed to and fro and caressed the snake while it danced, with her head and upper body; or so it seemed to me. At last she stopped and dismissed the cobra, who went back again into the pool. Then she returned home, and I followed behind.

Beryl de Zoete, The Other Mind, A Study of Dance in South India

trei secvente cu fernando pessoa

Não tenho ambições nem desejos,
Ser poeta não é a minha ambição,
É apenas a minha maneira de estar só
______________________________________
I have no ambitions and no desires.
To be a poet is not my ambition,
It’s my way of being alone.

216_2310-fernando-pessoa


Não sou nada.
Nunca serei nada.
Não posso querer ser nada.
À parte isso, tenho em mim todos os sonhos do mundo.
_____________________________________________________
I’m nothing.
I’ll always be nothing.
I can’t want to be something.
But I have in me all the dreams of the world.

fernandopessoaruiperdigao

O poeta é um fingidor
Finge tão completamente
Que chega a fingir que é dor
A dor que deveras sente
_____________________________
The poet is a faker
Who’s so good at his act
He even fakes the pain
Of pain he feels in fact.