e drept, în singurătatea asta nu orice om singur ar duce-o prea mult. dar sînt o groază de nimicuri ce trebuiesc onorate: dorinţa de a fi cu orice preţ neputinţa de a mai iubi şi ziua de ieri. (Es. Pop)

Categorie: Ţara Minunilor

Un Rege

Vad un reportaj-interviu cu regele Mihai. Azi e ziua lui. Lucruri frumoase. Vorbe frumoase, imagini cu el, murdar pe miini de ulei, reparindu-si ceva la o masina de epoca, regele-mecanic (isi repara singur masinile din colectie). Imagini si vorbele unui batrin de 89 de ani.

Inca, Romania are un Rege in viata. Nu e o particica din ‘brandul de tara’? O particica din istoria acestui spatiu in care traim? Nu stiu cite zile mai are. Imi imaginez cite figuri indurerare, declaratii, discursuri, emisiuni pe la toate posturile tv flaminde de audienta o sa vedeti atunci cind nu o sa mai fie.  O sa regretam cu totii, o sa vorbim citeva zile cu pasiune, cu entuziasm, cu regrete…ce om, cum a murit, of, of, tarisoara noastra…istorie, personalitate, vai, vai…Dar de ce dupa?
Un Rege.  Oare nu ar trebui sa i se acorde mai mult decit  un dram de atentie acum, cit mai e pe linga noi? Trebuie  sa asteptam sa moara ca sa vorbim mai mult despre el? Pacat.

Identitatea, eterna dilemă

Cine nu vorbeşte azi despre identitatea noastră, cine nu işi da cu parerea…parcă toată România ar fi făcută doar din politicieni, dacă ne luăm după ce aberaţii se spun. Ca mai întodeauna îmi place să-l aud (cîntînd sau vorbind) pe Johnny Răducanu. Sunt tot mai departe de atmosfera secolului 21 evocările sale, energia sa, modelul de personalitate pe care o reprezintă, din păcate. Un interviu nou a apărut pe Liternet. Mi-a părut interesantă (şi) afirmaţia următoare:

Paşoptiştii au adus la noi spiritul francez, am avut regi din Germania, i-au învăţat pe valahi să se şteargă la fund cu hîrtie de toaletă, dar au venit comuniştii, ăia vechi şi ăştia noi, şi au omorît tot!

Ludo’s long way back. A memory.

La casualidad de mi vida