Pe Olimp

Trebuie spus de la bun început că munţii Olimpului  mi-au dublat aşteptările şi tăiat respiraţia din mai multe puncte de vedere. Grecii o să-ţi spună că sunt cei mai înalţi din Balcani, bulgarii o să pretindă că au ei un vîrf niţel mai înalt. Oricum, cel mai înalt vîrf olimpic are 2918 metri şi desigur acolo se află, cel puţin de cîteva mii de ani, Tronul lui Zeus. Dar ca să ajungi cît mai aproape (prima ascensiune a fost în 1913) trebuie să treci mai întîi prin Cheile lui Enipeea (vezi foto) cele mai frumoase chei din Grecia şi cele mai mai spectaculoase prin care am trecut. Intri în ele din Litochoro, un sătuc tipic grecesc, liniştit şi foarte frumos avînd în spate, la  cinci kilometri, marea.  E destul de straniu să faci trecerea de la peisajul marin la cel montan mai ales că traseul (ruta europeană  4 – E4) începe la 300 de metri de la nivelul mării.

DSCI0366

Cale de zece kilometri şi jumătate peisajul e superb, traseul destul de bine marcat iar rîul care-l străbate e de-o limpezime uluitoare iar din loc în loc jocul culorilor de pe fund e unic, cel puţin la noi nu am văzut aşa ceva. Ce să mai zic de curăţenie…pe vreo patruzeci de kilometri nu am zărit nici un pet, doar vreo cinci şerveţele şi trei mucuri de ţigări…sunt porţiuni întregi unde nu ai cum să nu te simţi în mijlocul adevăratei Naturii  a Începuturilor – absolut nimic din jur nu are de-a face cu omul sau civilizaţia. La 1100 de metri, la ieşirea din chei poţi face un popas la o tavernă. De aici cam începe lumea zeilor. O potecă (singura) te duce spre vîrfuri. Chiar şi creştinii nu prea s-au aventurat mai sus.  Laşi în spate o mînăstire,  Agios Dionisos, construită parcă în 1542. E adevărat foarte frumoasă şi aşa liniştită de îţi vine să nu mai pleci dinăuntrul ei.

DSCI0433Imaginea de mai sus e luată de deasupra cheilor, de la Refugiul A.  Soare iese din Egee, e şase dimineaţa, 2100 de metri deasupra mării.  Interesant, marea pare să fie şi ea foarte…sus.

Deja peisajul e altul la altitudinea asta. Cei mai groşi pini pe care i-am văzut, probabil au cîteva sute de ani. Te simţi destul de departe de lumea în care erai obişnuit să trăieşti.

De aici, cam în trei ore poţi ajunge pe primul vîrf, Skalla, de 2880…peisajul de schimbă din cauza altitudinii. În spate e marea dar în stînga, dreapta şi desigur în faţă peisajul e superb.  Toată zona e declarată arie protejată şi ar fi clasificate vreo 1700 de specii de plante…nu sunt sunt sigur dar parcă cam tot atîtea sunt clasificate în toată România.  Nici fauna nu lipseşte, desigur…

DSCI0485

Dacă daţi un click să măriţi imaginea de mai sus o să vedeţi mai clar liderul turme de vreo doisprezece capre negre care cu jumătate de oră înainte trecuseră la nici cinsprezece metri de mine, mai precis deasupra potecii fără să pară foarte deranjate. Supersimpatice, cu tot cu cîţiva ieduţi.

DSCI0395

Nici vrabia asta, ce trăieşte pe la 2500 de metri nu pare prea speriată…de fapt în munţii aştia plini de zei nu prea ai cum să nu simţi un fel de linişte, de pace, eternitatea?