JOS PĂLĂRIA, TUDOR GRECEANU

Nu am înteles şi nu înţeleg indiferenţa, insensibilitatea majorităţii cunoscuţilor, oamenilor în general, la lucrurile acestea. Nu avem timp de astea spune privirea lor. Nu avem timp pentru TRECUT.
Nu cred că aş găsi mai mult de unul poate doi din zece prieteni, amici sau cunoştiinţe întîmplătoare care să aibă răbdare să asculte, să vadă sau să fie emoţionaţi de aceste lucruri şi întîmplările ale unor oameni care încă mai pot fi zăriţi la cîte un geam. Nu ştiu nici cîţi vor avea răbdare să vadă cele nouă minute (prima din cele cinci părţi) ale poveştii singurului aviator român cu opt sute de misiuni pe teritoriu inamic. Poveste reală şi tristă care bate toate filmele cu Leonardo di Caprio, de exemplu.
Cîte se pot învăţa…poveşti care ar trebui să ne mişte mai ales că în ele nu e vorba de nişte atrocităţi din vremurile barbare sau medievale ci de unele lucruri ca în  filmele de groază, care încă se pot întîmpla şi tocmai se pot întîmpla din vina noastră din cauză Anamnezei noastre, a societăţii noastre.

„Sunt lucruri pentru care oamenii nu sunt făcuţi. Dumnezeu n-a făcut oamenii pentru orice. E aşa de simplu să mori. De ce să te compromiţi ca să trăieşti?  (…) Eu am pierdut partida. Pentru că partida n-o dictez eu…M-am bătut pentru ţara asta şi la 2000 de kilometri într-un sens şi în celălalt, şi pe frontul de răsărit şi pe cel de apus…Şi uitaţi-vă ce-am cules.”

PUTETI URMARI ALTE 4 EPISOADE ALE ISTORIEI SALE TOT PE YOUTUBE.

intoarcerea

umbriel, umbriel…ce rece, de gheata e mutenia lunii asteia…nici un poem nu am putut scrie acolo…dar nu am stat prea mult…ma chema inapoi jim cu zile strange…

PAUL CELAN citindu-si poemul Fuga mortii

Puteti asculta in lectura autorului probabil cea mai cunoscuta poezie a sa, cutremuratoarea Todesfuge (Fuga mortii, Tangoul mortii, in functie de alegerea traducatorului). Poemul care a facut furori in lumea postbelica si care e una din cele mai impresionante lectii despre poezie. Dincolo de mesajul in sine, pe care nu vreau sa-l diminuez, e impresionanta mecanica interioara a versurilor, muzicalitatea si forta pe care o au sunetele. Poemul e, desigur, in germana, dar daca vreti si o versiune romaneasca o veti citi

Copilărie şi bibliotecă

Imaginaţi-vă o bibliotecă cu cărţi pe care nu le ştiţi. Nu le ştiţi autorii, nimic, nimic. Le luaţi de pe rafturile misterioase, vă uitaţi la coperţi, le atingeţi, eventual le deschideţi. Şi în felul acesta vă apucaţi să le citiţi. Dar pînă să vă hotărîţi, ce frumuseţe.   Frumuseţea dialogului cu cartea pe care o ţineţi în mînă. Poate aţi ales-o pentru că e mai groasă, pentru că are o copertă lucioasă, poate pentru cotor, pentru titlu sau nişte litere mai saltăreţe. Şi o aveţi în mînă şi o simţiţi. Şi atunci ştiţi pe care o veţi citi şi ştiţi cît de mare va fi bucuria. Premoniţia funcţionează fără greş, fără breşe în cazul cărţilor, nu-i asa? În general pînă la vîrsta cînd intrăm în cultură. M-am gindit să scriu că intrăm definitiv în cultură.

TOMURI, CARTI SI CARTICELE

A trecut un pic vremea de bilanturi, statistici si liste dar fac si eu una mica sau ceva de genul asta dupa ce-am rasfoit ieri incompletul meu jurnal 2008. Cu cartile pe care le-am citit si cu cele pe care, din pacate, nu am reusit sa le citesc.
Ianuarie 2008 incepuse bine cu o carte care ma pusese pe jar si incepusei sa sfirii serios cu gindul la Marea Aventura: citii Biblia globetrotter-ilor, L’Usage du Monde (Rostul lumii), de Nicolas Bouvier, scriitorul care a ‘fondat’ oarecum, prin 1953, faimosul ‘hippies’ road’. O carte care ar trebui sa stea pe noptiera oricarui mic-burghez.
Orhan Pamuk, Viata cea noua, luata asa  mai mult intimplator, la recomandarea cuiva, m-a lasat cu un gust amar. Cartea asta as fi vrut sa o scriu EU. Si de aia nu mai scriu nici aici, nimic, nimic despre ea.
Au urmat altele, din pacate nu asa multe cite mi-as fi dorit. 2008 a fost mai mult anul filmelor. O mare felie, cea mai mare din tortul meu CULTURAL, a fost al lor.  Printre ele, au mai fost, desigur si carti. Printre alea citeva tomuri o puzderie de poezie ‘noua’, made in Vinea factory. Si buna si mai putin buna.
De celelalte carti si carticele am mai scris si de altele chiar nu prea am timp, asa ca o sa fac un fel de lista-lista.
Cu alea mai dragi care m-au insotit prin anul asta si bun si rau: Daniel Turcea, cele doua volume si o antologie, Ezra Pound, o antologie, Cehov, teatru , Gogol, povestiri, Marquez, povestiri, (cititi/reciti Blacaman, bunul vinzator de miracole), George Balaita, Ucenicul neascultator, Gibran Khalil, Profetul, Dimitrie Stelaru, poeziile si proza, Bulat Okudjava, Calatoria diletantilor, John Updike, Teroristul, Ioan Es. Pop, No exit, Angela Marinescu, versuri, H.G.Wells, povestiri, Kobo Abe, Harta arsa. Astea ar fi cele care m-au marcat intr-un fel sau altul…si ultima, care o tot dramuiesc de anul trecut, si pe care o citesc incetisor cu frica sa nu se termine e magica Bufnita oarba, a lui Sadegh Hedayat. De care sper din tot sufletul sa va scriu. Daca la final o sa fiu in stare.

Tarkovski, rug aprins

De abia zilele astea am vazut, mai bine mai tarziu decit niciodata, SACRIFICIUL. Nu stiu ce sa spun despre el. Acuma il diger, il revad pe bucatele, pe replici, a doua oara, dar sunt convins ca ar trebui sa-l mai vad de N ori, sa citesc despre el si despre toate referintele ca sa pot sa ma scufund cu adevarat in semnificatiile sale.
Asa, niste scurte bucatele din incredibil de frumoasa fresca a Sacrificiului merita amintite p-aici. Viata interioara a unui om singur, pierdut intre eterna reintoarcere si altceva, ceva ce ii poate oferi Maria, vrajitoarea ‘in sensul cel mai bun’ cum spune Otto, postasul-profesor si care ii marturiseste personajului principal:
‘Toatã viata mea am asteptat ceva. Toatã viaþa mea am avut sentimentul cã as sta si as astepta într-o garã. Si întotdeauna mi s-a pãrut ca si cum ceea ce a fost n-a fost viaaa adevãratã, ci o asteptare a vietii, o asteptare a ceva real, adevãrat.’

Ultimul film al lui Tarkovski, cind era in faza cancerului terminal, desigur, constient de asta. A fost filmat in Suedia fiind si un omagiu adus lui Berman. E considerat cel mai enigmatic film al sau. Unul din cele doua epos-uri combinate magistral in film e despre un cataclism nuclear care afecteaza Europa. Primul e povestea unui barbat cu o boala incurabila care este salvat culcindu-se cu o vrajitoare.
In aceea zi, a catastrofei, care e si ziua sa de nastere, personajul principal primeste o splendida harta a Europei, numai ca e tocmai din 1392. Finalul, cu incendierea casei lasa loc si interpretarilor de genul: incendiaza el casa Domnului, lasand-o pe cealalta, cea facuta de fiul sau si de Otto, sa supravietuiasca? Daca interpretam asa, cine ar putea fi postasul daca nu Mefisto iar povestea, povestea din poveste tocmai reluarea mitului fundamental al Europei, cel faustian?

Filmul e facut in primavara lui 1985. In ziua premierei SACRIFICIULUI la Cannes, pe 26 aprilie 1986, are loc catastrofa de la Cernobil. Una din numeroasele imaginile simbolice din film arata un ziar, intr-un oras pustiit de un dezastru de proportii, pe care se zareste un fragment dintr-un titlu: CERNO.
(Tot asa, in capodopera sa,  Calauza, apare un cadru cu o agenda pe care e trecuta…data mortii sale, 28 decembrie 1986).

gandurile inceputului de saptamina

Singura calatorie adevarata nu e aceea in care cauti privelisti noi ci in care dobindesti ochi noi. Marcel Proust  (1871-1922)

I need someone to protect me from all the measures they take in order to protect me. Banksy, street artist (b. 1974)

cernobil, dupa 20 de ani

26 aprilie, 1986…in 2006, o echipa de cercetatori germani s-au incumetat sa faca cercetari complexe la fata locului…mai jos sunt citeva fotografii cu blocurile abandonate in graba, cai salbatici, autogara si autobuzele orasului, un elicopter parasit in graba si ULTIMA POZA – PANOUL DE CONTROL AL REACTORULUI NR. 4.