MINGEA

Şi mingea se rostogoleşte se rostogoleşte

Ca o roată de locomotivă pierzîndu-se în ceaţă

Spre gările haosului adunînd călătorii

Desenaţi pe pietre, cu nume dintr-un semn

Şi pălării din macii unui singur mormînt

Şi mingea se rostogoleşte se rostogoleşte

Versurile ei aruncate-s afară demult

Scuipate-s iar pe pămîntul tăcut

Linii de oţel din minele întîmplării

Şi mingea se goleşte se goleşte

peste dealuri, suflete şi leduri

Dealuri întregi de ecrane muşcînd

Din noapte ca nişte ciclopi beţi

a poem for the 35

 

there’s a lot of blood and tea

in this night of Cairo

 

cups of hope,

cups of death

 

in Tahrir Square,

death has no hands, it just

lingers like a snake

 

but nobody fears here about it:

this snake can’t swallow

people’s feelings

 

their bodies

like a flying carpet to liberty

 

night will come soon with bullets

and tear gas: the ugly food

of monsterous sphinxes

 

but everybody is sipping

freedom here

22.11.2011

night in Banaras

Fireworks somewhere in the northern part

in west, the Arabic good,

great music

It just ended and the sound

of the street below

and the thin wind

comes around.

I’m waiting for my drink.

It’s a good time, good weather

good city here

a bridge between two worlds.

Seen and unseen.

A fist of words to describe

a universe.

Many gates – they might look

large or narrow; dirty

and purifying,

close and open;

the key is made from a tree

and with pieces of strange maps

of palm leaves, bones

and many candles

floating

inside or outside

of senses

bearing thoughts and

having eyes;

so bright or so dark

can be the eyes of

such maps

we’re here

silver coming back into the ground

with all the memories and

remains of living:

we’re candled ruins

floating so far

and so close,

kites waiting good sky

FDP

 

–

departe în nord părul aruncat pe muşchi după

zile de răcoare şi ligamente extenuate am crezut

că e timpul să mă odihnesc;

am mers mai departe pentru că ceva se schimbase

nu era capătul călătoriei dar intrasem în ritmul acestor locuri

deja făceam parte din pictura lor

so, am mers mai departe, lăsînd şovăiala

undeva pe o pajişte din dreapta.

Desigur totul era nespus de frumos, chiar şi acum,

cînd mă revăd acolo, „departe în nord”

punctele mele de reper se amestecă –

cu uimirea şi bucuria

–

azi am stat rezemat de ceva nou din mine

zilele s-au dus ca şi cum ar fi fost hârtie

s-au dus cu apa

hârtie şi ploaie de vară

lipită pe piele apoi uscată la soare

ai desprins-o ca pe o umbră

de carne vie,

mumie proaspătă, fostă dragoste

–

totul s-a dus ca o rază de duminică din geam

a fost găsită moartă la marginea drumului

poate s-a prins de pervaz cînd o loveau

a ţipat blînd şi cald

urmele degetelor ei de miere

au rămas poate pe sticlă

şi înăutru se aşeza peste tot,

se aşeza pămînt-praful

–

şi au rămas ceasurile să arate dimineţii

că-i dimineaţă

ca două inele moi legînd în ele altele

dacă luam o palmă de nisip

s-ar fi topit ca zăpadă

nu ar fi fugit în vînt

dacă aş fi legat cu frînghiile iernile

ar fi stat cu tine

în casele care s-a odihnit

golul lumii

–

după ploaie trece un vînt clipocind

şi frînghiile se întăresc şi mai tare

cel legat simte întinderea şi lungimea

dar nu vede decît viaţa ce trece prin horn

–

înăuntru e speranţă

înăuntru e ceva aburind

lîngă care

poţi sta

şi poţi uita şi poţi să nu te gîndeşti

că trebuie să te ridici

şi că două braţe care te ţin

ar vrea să te ţină pentru totdeauna

şi că ai stat aşa

o îmbrăţişare cît o zi

grea

poem pe o variatiune godstern

Monday, September 8, 2008 10:10 PM

pentru ca nu reusesc in nici un chip
sa scap de durerea asta difuza si calda
o sa scriu un fel de email pentru ca aici nu au messenger sau altceva
vreo magie de’al lui bruno sau  al-kindi
care sa ma faca sa comunic mai repede cu voi

am stat azi intins in cea mai mare si plata piazza din lume
cel putin dupa ce-am iesit din lumea fara secole
am fost invitatul miilor de defuncti ufizi

acum beau o bere si vorbesc cu un chinez
care nu gaseste aroundul si nici eu
suntem in lumea lui bruno si machiavelli
cea in care vom arde fiecare pe rugul nostruù
vegreati de un inger sau de un dragon
vho cares atit timp cit la dus inca e apa calda
si abatia asta nu se darima

am ajuns azi in lumea pe care am uitat-o
aici unde ma ratacesc nu din cauza strazilor ci din cauza
amintirilor, fostilor mei stapini si dusmani
si din cauza ca aici toate fetele frumosase sunt singure si indragostite de arta

si cum toata ziua asta in care au tot shlefuit lumina
n’am putut scrie un versulet macar
incerc acuma cam in zadar
oricum mi se termina timpul
cheers,
f