e drept, în singurătatea asta nu orice om singur ar duce-o prea mult. dar sînt o groază de nimicuri ce trebuiesc onorate: dorinţa de a fi cu orice preţ neputinţa de a mai iubi şi ziua de ieri. (Es. Pop)

Luna: Noiembrie, 2009

Sunt regele ce-n misticul pustiu/S-a rătăcit, jurând că-i încă viu

Stirpea Borges
Nimic ori prea puţin despre străbunii
Din stirpea Borges ştiu: vagi lusitani
Ce-n carnea mea lăsat-au peste ani
Oprelişti şi-obiceiuri. Parcă bunii
Nicicând n-ar fi trăit. Şi mi se pare
Străini complet că sunt de-a artei moarte.
Imperceptabil, fac cu toţii parte
Din timp, şi din pământ, şi din uitare.
Aşa-i mai bine. Împlinit destin.
Sunt neam de lusitani. Viteji ajunşi
Pe mările Orientului străin,
Apoi pe mări de-aprins nisip pătrunşi.
Sunt regele ce-n misticul pustiu
S-a rătăcit, jurând că-i încă viu.

Anunțuri

Remem…

Pentru cei doi prieteni de-ai mei care au trecut pe aici. Pe rînd sau poate chiar în acelaşi timp, încet, obosiţi şi îngînînd un refren…Şi cărora le-a rămas în ochi cerul de-acolo, o pietricică şi un sunet care au lunecat şi în mine din ochii sau de pe faţa lor.

mount_ararat

profesorul…

De “Irimia” auzisem vorbindu-se  înainte de a-l cunoaşte, prin cercurile cîtorva prieteni cărora fie le fusese coleg, maestru, model, cunoştiinţă de preţ. Vorbeau aşa cum vorbeşti de cineva pe care îl respecţi, cel puţin îl respecţi. Şi, între timp, au apărut şi alţii, noi prieteni, care îl evocă aşa cum trebuie evocată o personalitate de talia lui.
De la el nu ştiu dacă am învăţat lingvistică, stilistitică şi poetică, nu ştiu dacă am intrat în universul eminescian prin nişte porţi mai puţin vizibile dar ştiu că am învăţat multe. Printre altele să cred că limba română e, într-un anumit sens, infinită.  Sunt multe de spus despre acest om şi ideile sale dar ştiu că azi, ce e mult, plictiseşte.
Mă bucur să descopăr că nu toată lumea l-a uitat. Nici nu prea se poate mai ales că, cine ştie cît va mai trece pînă se va mai încumeta cineva să înceapă să scrie nişte tomuri ca ale sale, indispensabile culturii noastre. M-am bucurat să citesc articolul lui Bogdan Creţu din Dacia literară şi Ziarul financiar, din care citez mai jos:

‘Profesorul Dumitru Irimia a fost, pentru noi, cei tineri, un exemplu de verticalitate, un caracter. Rara avis in lumea universitara, macinata de interese meschine. L-am vazut luand cuvantul in adunarile Facultatii si spunand lucrurilor pe nume, taios, apasat, fara menajamente. A luat atitudine si impotriva schimbarilor prin care sistemul universitar trece de vreo 7-8 ani incoace, in urma implementarii, a la roumaine, a sistemului Bologna. Profesorul stia ca invatamantul superior trebuie sa urmareasca performanta studentului, nu alfabetizarea lui. Inainte acest deziderat era posibil, acum calitatea a devenit ultima preocupare a diriguitorilor educatiei noastre. L-am auzit, nu o data, pe profesor deplangand faptul ca universitatea devine „un SRL”.(…) Exigenta Profesorului Dumitru Irimia era semnul unui profesionalism desavarsit. Nu accepta nici un compromis si bine facea. Daca lumea e altfel – treaba ei. Aceasta este lectia pe care, cine a stiut sa o priceapa, a putut-o deprinde de la Profesorul Irimia.’

dumitru-irimia

ANUNT

afis-kerouac 5 noiembrie web