Despre ultimul meu volum, ce crede Radu
Radu Andriescu, in Express cultural:
Cel mai recent volum al lui Florin Dan Prodan a zburat pe sub radarul criticii. E un fenomen care se întâmplă destul de des, în ultima vreme și motivele au tot fost discutate. Emanuel Pope scoate corect în evidență, pe blogul său, una dintre capcanele cele mai mari ale cărții: „să nu vezi omul din cauza textului sau, cunoscând omul prea bine, să uiți că poezia acestuia este un text”. Există flux și reflux continuu între viața personală a autorului și text, între realitatea trăită în lumea fizică și realitatea pixelizată a virtualului, în cartea lui FDP. Titlurile sunt, aproape de fiecare dată, preluate din lumea rețelei de socializare și presărate cu o mulțime de anglisme („cookie”, „status”, „msg”, „8 likes”, „21 likes”, „6 hrs ago – Suceava”, „add location”; de foarte multe ori titlul e pur și simplu data la care a fost trimis un mesaj și locul de unde a fost trimis: „June 19 at 7:58am”, „July 18 at 11:40am – Edited”, „January 22 at 0:57am – Suceava” ș.a.m.d.), chiar dacă versurile sunt îmbibate cu trăiri dintre cele mai umare.
Fără să încerc să construiesc aici imagini frumoase, nu pot să nu spun că, uneori, chiar și la re-lectură, pagina, care în imaginarul meu de cititor ce nu a suferit niciodată de luddism – frica sau disprețul față de mecanismele din viața noastră – se transformă în ecran de computer și prinde a pulsa, la propriu.
Voi încheia cu un poem, trecând ceva mai repede peste textele scurte în care predomină melancoliile bacoviene și nostalgia, de multe ori condimentate cu umor și salturi de registru („Unde se duc / Reclamele / Napolitanele / Anii și trenurile / Mihai Ursachi / Groapa mea” – „Add location”) și ajungând la unul relativ amplu, dar nu mai puțin melancolic și nostalgic, care deschide volumul ca pe un laptop, cu numele unui browser pe care îl folosim cu toții, „Mozilla”: „Doar căștile te mai pot salva / ușile se deschid / intră suflete aprinse, / banii se lipesc de pereți // ce lucioși ce dulci lumina sub hainele tale / zguduite de vapori // Toți vor să-l guste / cu ochii, cu urechile lor de clei, cu tivul buzunarelor / și cu gândurile lor / bum-bum, pâș-bum / pe care le aruncă apoi din miezul acoperit de albuș până la / un nou terminal, un nou albuș / alte scaune portocalii, tocite încet de sunete / de aer mort // Butoane pentru vopsea, butoane pentru a deschide ochii, / butoane pentru gunoiul pe care din când în când / îl scuturi de pe tine // doar ultima oară când se vor deschide ușile / se va face curățenie, totul va fi colectat și înghițit”.
ludoglobi.wordpress.com 