e drept, în singurătatea asta nu orice om singur ar duce-o prea mult. dar sînt o groază de nimicuri ce trebuiesc onorate: dorinţa de a fi cu orice preţ neputinţa de a mai iubi şi ziua de ieri. (Es. Pop)

Despre ultimul meu volum, ce crede Radu

Radu Andriescu, in Express cultural:

Cel mai recent volum al lui Florin Dan Prodan a zburat pe sub radarul criticii. E un fenomen care se întâmplă destul de des, în ultima vreme și motivele au tot fost discutate. Emanuel Pope scoate corect în evidență, pe blogul său, una dintre capcanele cele mai mari ale cărții: „să nu vezi omul din cauza textului sau, cunoscând omul prea bine, să uiți că poezia acestuia este un text”. Există flux și reflux continuu între viața personală a autorului și text, între realitatea trăită în lumea fizică și realitatea pixelizată a virtualului, în cartea lui FDP. Titlurile sunt, aproape de fiecare dată, preluate din lumea rețelei de socializare și presărate cu o mulțime de anglisme („cookie”, „status”, „msg”, „8 likes”, „21 likes”, „6 hrs ago – Suceava”, „add location”; de foarte multe ori titlul e pur și simplu data la care a fost trimis un mesaj și locul de unde a fost trimis: „June 19 at 7:58am”, „July 18 at 11:40am – Edited”, „January 22 at 0:57am – Suceava” ș.a.m.d.), chiar dacă versurile sunt îmbibate cu trăiri dintre cele mai umare.

Fără să încerc să construiesc aici imagini frumoase, nu pot să nu spun că, uneori, chiar și la re-lectură, pagina, care în imaginarul meu de cititor ce nu a suferit niciodată de luddism – frica sau disprețul față de mecanismele din viața noastră – se transformă în ecran de computer și prinde a pulsa, la propriu.

Voi încheia cu un poem, trecând ceva mai repede peste textele scurte în care predomină melancoliile bacoviene și nostalgia, de multe ori condimentate cu umor și salturi de registru („Unde se duc / Reclamele / Napolitanele / Anii și trenurile / Mihai Ursachi / Groapa mea” – „Add location”) și ajungând la unul relativ amplu, dar nu mai puțin melancolic și nostalgic, care deschide volumul ca pe un laptop, cu numele unui browser pe care îl folosim cu toții, „Mozilla”: „Doar căștile te mai pot salva / ușile se deschid / intră suflete aprinse, / banii se lipesc de pereți // ce lucioși ce dulci lumina sub hainele tale / zguduite de vapori // Toți vor să-l guste / cu ochii, cu urechile lor de clei, cu tivul buzunarelor / și cu gândurile lor / bum-bum, pâș-bum / pe care le aruncă apoi din miezul acoperit de albuș până la / un nou terminal, un nou albuș / alte scaune portocalii, tocite încet de sunete / de aer mort // Butoane pentru vopsea, butoane pentru a deschide ochii, / butoane pentru gunoiul pe care din când în când / îl scuturi de pe tine // doar ultima oară când se vor deschide ușile / se va face curățenie, totul va fi colectat și înghițit”.

writers mind map

daca vedeti un om singur sa-i dati sa bea

daca vedeti un om singur
sa-i dati sa bea. desi
e deja beat.
daca vedeti un om singur sa-l
duceti la cinematograf
desi e deja acolo si,
cum spuneam,
urmareste un film mut dereglat
în care e el si viata lui fara noima.

si eu am fost un om singur pe strada
si dumitru crudu a fost singur-singur
ca un gîndac pe o felie de pîine
(si întunericul arunca în jurul lui
limbi de foc si foi politiste
ca o imensa floare carnivora)

si eu am fost singur si dudu
a fost singur
si am plecat împreuna în taxiul imaginatiei
la chisinau si în cuba
si soferul ne-a dus pe degeaba
pentru ca ne vazuse la televizor

am fost singur si de asta vorbesc.

Salvati sufletele oamenilor singuri.

Dati-le sa bea, duceti-i la cinematograf…

(dintr-un poem de Marius Ianus)

 

Image

Note din periferiile strălucirii

*

strălucirea muşca precum un şarpe

dintr-un infern necunoscut

cu piele şi dinţi din gloanţe turtite

trecute prin frunţile frumuseţii

 

strălucirea evada pe spuma ploilor seci

din ocolişurile nesfîrşitului drum din morminte

dintre orbi şi dintre cei care caută în pămînt

pîntecele noi

 

evada pentru un zburător

al norilor de ceolofan

pînă mă ajunse o dîră de pixeli

pe mîneca nopţii

 

*

 

Strălucirea sărea de jumătate de oră peste copacii

De sub care îmi umpleam cu fructe buzunarele hăinuţei de şcolar

Sărise peste verile de mers cu clasa la marginea pădurii

Şi peste drumul european 85 peste balta unei întregi secunde

De neuitat, sărea după ce trecuse de mine şi de sticla murdară

Versurile ei STROPIND TĂCEREA

 

*

 

nu mai e timp nu mai e timp

pentru vorbe în idiş şi pentru o nouă întîlnire

între îndrăgostiţi acum căutăm doar un bulgăre

puţin mai curat şi o ferestruică şi o gaură

pe care să-l aruncăm şi să ascultăm

cum se loveşte de lume

 

nu mai e timp nu mai sunt decît ceasuri

cînd pornesc omoară aduc uitare

e doar clopotul tastelor în marş

spre no man’s land

 

*

 

pagina intră în carne cum baţi tu la uşă

cum aduci ziua de mîine: un fruct fără sîmbure

ca stelele din o mie şi una de nopţi

mîncate de vii de un orb

uită-te spre colţ veioza de acolo e grădina

celorlalte nopţi

urmele copitelor şi urmele paşilor iubitei

intră pe hîrtia dintre două cuvinte

pagina intră în carne, carnea intră în nisip

deasupra lor trece vuind primăvara

deasupra primăverii facem un foc pentru la noapte

 

MINGEA

Şi mingea se rostogoleşte se rostogoleşte

Ca o roată de locomotivă pierzîndu-se în ceaţă

Spre gările haosului adunînd călătorii

Desenaţi pe pietre, cu nume dintr-un semn

Şi pălării din macii unui singur mormînt

Şi mingea se rostogoleşte se rostogoleşte

Versurile ei aruncate-s afară demult

Scuipate-s iar pe pămîntul tăcut

Linii de oţel din minele întîmplării

Şi mingea se goleşte se goleşte

peste dealuri, suflete şi leduri

Dealuri întregi de ecrane muşcînd

Din noapte ca nişte ciclopi beţi

Guide to the Otherworld/Return

Pack little. Travel light.
Don’t believe everything you’re told.
Don’t stay in places which look to you like home.
Observe local mores; respect local ways.
Talk less than you listen.
Try to see as well as sightsee.
If in doubt, smile.
Don’t stay aloof, but don’t try to go native either.
Don’t join in the dancing unless you’re sure you know the steps.

[S. Sunderland, Soul Avatars, p. 255]

Vom uita tot ce înseamnă pămînt

oh, gata asta e ultima plajă pe care soarele

e tot timpul un străin aflat în pragul morţii

 

sarea mării o vom uita în curînd la fel

hainele pielea şi tot ceea ce înseamnă pămînt

 

micile noastre case s-au înghesuit într-un sat negru

o să găsim un nume pentru el măcar nişte consoane

 

şi va trebui să ne coasem nişte ferestre şi uşi

înţepîndu-ne în joacă unul pe altul

cu lumina roşie a resemnării

 

pretinzînd c-am fi într-o grădiniţă

abia aduşi de o mamă

din altă lume

3 poeme de Doru Vieru

mesageria secretă

(poema trecerii)

odată cu soarele

miriapodul urcă spre lumina subţire

de la marginea frunzei

fiecare picior strigă – n-am să trec

n-am să trec mai departe –

de unde se poate vedea

că un titlu nu e decât un proiect

care împinge poemul în moarte.

***

aprinsă ca timpul

ţin în mâna mea dreaptă o torţă

flacăra îmi luminează obrazul

şi par mai frumos

cu mult mai frumos

dar vine călăul îmi retează braţul

şi-mi strigă: „mincinosule”

sprijinit în secure.

braţul cade răsunând pe podea.

flacăra cade înmărmurită.

lumina ei îmi mai luminează obrazul.

ci răsuflarea mea o stinge o stinge…

va ninge iarna pe perechi

***

singur

ca tăcerea în pântecele negru

al unui clopot îngropat în pământ

deasupra căruia încolţeşte

grâul

aşteptat de gura flămândă

a celuilalt.

al treizecilea poem pentru ulrike

nu e aşa mai sunt cîteva pagini lacrimile noastre

nu îneacă pe cineva nu înbătrînesc nici iarna

mîinile noastre mai au încă mîngîieri de vii

chiar dacă sunt tot mai departe

 

cîinii latră

sunt doar micile noastre tresăriri în somn (ce-i sperie) dorul de casă

pe harta noastră nu pot războaiele să îngroape pe nimeni

o să ajung, o să ajung, o să ajung la tine

Poeme din Istanbul

Un excelent şi tragic poet al Istanbului, cu destin şi poeme izbitor de asemănătoare cu Serghei Esenin; a fost fondatorul grupului poetic Garip (în turceşte straniu, ciudat, diferit) cunoscut şi sub numele de Prima Mişcare Nouă. A refuzat rima şi formele poeziei turce tradiţionale scriind, în scurta sa viaţa, în divese matriţe poetice, cît generaţii întregi de poeţi europeni moderni. Am tradus doar cîteva scurte, simple poeme de-ale sale.

Orhan Veli Kanik (1914-1950)

Să rămîn  trist

Aş putea să mă supăr tare

Pe oamenii pe care îi iubesc,

Dacă iubirea

Nu m-ar fi învăţat

Să mă întristez doar.

Poemul Singurătăţii

Cei care nu-s singuri nu ştiu

Cît de tare poate să te îngrozească liniştea;

Că cineva poate să vorbească tare nimănui;

Cum te poţi scufunda în oglinzi

De dorul sufletului,

Nu ştiu.

Bar

Din moment ce nu, nu o mai iubesc

Atunci de ce aş  mai merge la barul unde

Obişnuiam să beau noapte de noapte

Gîndindu-mă la ea?

Semnalul unui tren

Sunt deplorabil,

nu-i nicio iubită să-mi mîngîie inima,

în tot oraşul,

nicio măcar  o faţă zîmbitoare;

de cîte ori aud semnalul unui tren

Cei doi ochi ai mei

sunt două fîntîni.

Sinucidere

O să mor fără să ştie cineva,

O să rămînă un pic de sînge

pe gura.

Cei care nu mă cunosc or să spună

‘E clar c-a iubit mult o fată’.

Cei care mă cunosc vor zice

‘Ce mult a suferit, săracul’

Dar adevărul

Nu-i nici unul, nici altul.

Povestea lui Ali Riza si Ahmet

Ce ciudată e povestea lui

Ali Riza şi a lui Ahmet

Unul locuia în sat

Celălalt în oraş

Şi-n fiecare dimineaţă

Orăşeanul mergea la ţară

Şi săteanul la oraş.

E ceva în aer la fel ca alcoolul

E ceva în aer acum la fel ca alcoolul

Te ameţeşte, te face să te simţi dincolo…

Daca îţi scoţi inima şi-o manînci acum

pentru că iubita ta este Dumnezeu ştie pe unde,

Şi ţi-e tare dor de ea –

Asta o să te dărîme şi mai tare.

E ceva în aer acum la fel ca alcoolul

Se urcă la cap şi te îmbată.