Langtang(4)

Un sat de la…3350 m…

Peisajul s-a schimbat.

Privelisti…lunare…

Loc sacru

Gosaikunda, loc de pelerinaj unde vara se aduna samanii din tot Nepalul.

Spre 3000 (3)

Banyang  Pati. Ce vedeţi e strada mare. Faza mai ciudată e că şi în stînga şi în dreapta sunt prăpăstii. Un sat mai neobişnuit, în care am petrecut o seara şi o noapte mai speciale, cu multe feluri de îmtîmplări.

Ca o călătorie în trecutul nostru, într-o dimensiune aproape tribală a societăţii umane în care ţi se pot revela anumite tipuri de reacţii umane şi urme dintr-o gîndire arhetipală.

Alături, au un fel de munte-livadă de portocali pitici, sălbatici.  Cu o noapte în urmă un tigru le mîncase o capră. O spuneau cu atîta nonşalanţă încît parcă le ceruse voie.

Cam astea sunt considerate drumuri prin toată regiune. Insolitul peisajelor îmi dă impresia că timpul a fost lăsat undev departe,  jos.

Un urcuş care aproape m-a dat gata. Şi cînd te gîndeşti că pe panta asta se chinuie să cultive cîţiva pumni de orez…şi sunt  pe la 2500 de metri….

Şi-s  mulţumiţi să le dai pe dhal bhat o jumate de euro…

Cărăuşii (porteri) cară pentru cîţiva dolari pe zi  rucsaci sau bagaje imense. Mulţi dintre ei poartă nişte şlapi aproape rupţi. Unii sunt foarte tineri, aproape copii, dar am văzut şi bătrîni care la noi ar fi nişte pensionari amărîţi.

La un masala tea, în Kutumsang.  primii sherpa. Extrem de cinstişi şi prietenoşi. Nepalul are, oficial, peste o sută de etnii sau…triburi, mai exact. Pînă acum am trecut prin sate locuite de tamangi sau tamagi, ce înseamnă în tibetană luptători călare. Au fost trimişi în zona asta în 755 de regele Trisong al Tibetului pentru a apăra graniţa.

Helambu (2)

Pe-un picior de plai

Pe-o gură de plai

O stînă de…iaci.

Cazarmă a gherilelor maoiste, din fericire, părăsită (în urma ultimului acord de pace, momentan respectat).

Cascadele Himalaiei îţi taie respiraţia. Şi sunt foarte multe. Nu ştiu de ce apa de aici nu are gustul izvoarelor de munte din Carpaţii noştri. Or fi rocile cu minerale cu altă concentraţie totuşi peste tot e aşa. Limpede, rece dar îi lipseşte parcă ceva cunoscut…

Cârciuma satului…dimineaţa.

Spre Langtang (1)

Prima zi de urcuş. Asfaltul şi drumurile au dispărut de vreo două ore. Jos, în vale, o ultimă imagine a oraşului. Bye-bye, Kathmandu. Vremea e foarte frumoasă.

Peisajul pare foarte…straniu, asta pînă începi să te obişnuieşti.

Traseul trece prin tot felul de albii secate sau…

…peste punţi suspendate.

Prin pădurea de rododendroni.

Cisapani, pe la 2300, unde se poate înnopta în condiţii decente. Panorama din jur este de-a dreptul impresionantă.

În faţă Ganesh Himal cu vîrfuri de 7400.

Portrete de copii (5)

Dacă oamenii de aici par să aibă ceva special în gesturi, priviri şi vorbe (un fel de bucurie şi pace) copii sunt absolut superbi. Rar am întîlnit astfel de priviri şi zîmbete, atît de clar se vede candoarea şi bunătatea în ochii lor. Nu cred că există copii mai fotografiaţi decît cei ai nepalezilor. Toţi  turiştii în fotografiază de nuştiucîteori apoi îi umplu de bomboane sau ciocolată.

Din păcate, nu are cum nu să te prindă şi tristeţea cînd ţi se întîmplă să mai vezi sau citeşti despre tot felul de drame, accidente, orfani cauzate de sărăcie.  Una care pare de neconceput pentru noi care, vai,  ne plîngem de situaţia României…i-aş trimite pe toţi demagogii noştri care compară România cu ţări din Africa sau Asia, gen Nepal, să vină aici, aşa în exil sau schimb de experienţă vreo cîteva luni…

Momo, dhal bhat, masala chai(4)

Acestea ar fi primele cuvinte pe care trebuie să le învăţaţi cînd ajungeţi aici. Bineînţeles, după omniprezentul Namastee care se pronunţă cu un i moale, moldovenesc.

Cu 2 RON puţeţi mînca exact ca şi localnicii. Mîncarea este proaspătă şi foarte gustoasă.  Seara în special, pe străduţe apar aceste bucătărioare ambulante unde, în cîteva minute, eşti servit cu tot felul de bucate, e adevărat, mai pipărate decît suntem noi obişnuiţi dar care sigur că o să placă.

Momo e numele specialităţii locale de mai sus. Sunt făcute din mai multe vegetale dar există şi variantele cu carne de pui sau de iac.  Plus li se adaugă măcar două feluri de sosuri super.

Dhal bhat, mîncarea cea mai comună din Nepal. O găsiţi şi în restaurantele cu pretenţii dar şi pe mesele din cele mai sărace sate din Himalaia. Orez plus o serie de vegetale şi sosuri ce se combină după gust.

Înainte, în timpul sau după masă nu prea are cum să lipsească masala chai, ceaiul tradiţional cel mai răspîndit. Veţi fi servit des cu el (e cu lapte, uneori cu usturoi) pentru că prietenoşii oameni din partea asta a lumii încă mai cred că două persoane nu pot avea o discuţie fără să a bea ceai.

Tom şi Jerry, pubul bătrînilor hippioţi(3)

Unul dintre cele mai vechi şi celebre puburi din Kathmandu e Tom’n’Jerry un loc cu atmosfera şi muzică extraordinară.

Pe pereţi poţi admira tot felul de postere din alte vremuri, mesaje lăsate de călători prietenilor lor de pe vremea cînd nu existau celulare sau tricourile cu autografe ale unor muzicieni sau ale celor care au cucerit Everestul. Şi aici dar şi în New Orleans Cafe, Rum Doodle sau Fire&Ice toţi alpiniştii care se întorc victorioşi de pe Everest primesc gratis mîncare şi băutură.

Chiar poţi fi întrerupt de cineva de la masa vecină care să-ţi spună mîngîindu-şi barba sau părul lung şi alb: you know, just where you are sitting right now I was drinking my first beer in Kathmandu, I guess then it was 1969…I was traveling with my mate and guitar for more than a year…so…cheers, buddies! And see you again next year here, too!

Pe străduţele Thamelului(2)

Doi gardieni păzind zeii dinăuntru

O pauză pe una din rarele străduţe liniştite.

Doi sadhu, oameni sfinţi. Unii, prin zone turistice îţi pot cere bani (donaţie) pentru că îi fotografiezi.

Stareţul porumbeilor.

Colaj din Kathmandu(1)

Am tot promis  poveşti şi poze de pe acolo aşa c-o să postez aici cîte ceva. Mai totdeauna realitatea e cu mult mai complexă,  diferită, spuneţi cum vreţi, dar o idee vă puteţi face.

Unul dintre cele mai mari temple de lîngă Kathmandu. Foarte frumos chiar dacă e destul de multă aglomeraţie în jurul său. Dar puteţi cumpăra o grămadă de suveniruri neobişnuite şi la preţuri  mai mult decît acceptabile.

Thamel, ultima destinaţie, un exotic New Orleans al  hippioţilor şi călătorilor rătăcitori ai deceniilor 60 şi 70. Nu s-a schimbat mare lucru pe aici. Încă prin baruri uitate de timp răsună Dylan, Hendrix, Doors iar Hotel California e multiplicat într-o grămadă de guesthouse-uri primitoare şi la preţuri nemaiîntîlnite.

Celabra piaţă a Thamelului cu temple şi clădiri foarte vechi. După templul din faţă e palatul zeiţei vii, Kumari. Cîteodată poate fi văzută la fereastră.  Dar, de obicei, palatul-templu e destul de sumbru toate ferestrele sunt închise, pare un loc fără viaţă. Povestea ei nu e tocmai una care să aibă happy-end.

Thamelul e un paradis al cumpărăturilor. Nu cred că există ceva de negăsit. E destul să întrebi de cine nimereşti. Preţurile sunt, după ceva negocierile de rigoare, derizorii. Plus, unele dintre cele mai faine şi cu bun-gust bookstore-uri şi anticariate cu cărţi din toată lumea le-am găsit aici. Pe aici se afla celebra librărie Pilgrilms Bookstore. Eu am colindat vreo 30 de camere, toate pe domenii, de la poezie contemporană pînă alpinism, de la medicină la mistică.

Mai tot timpul poţi participa la festivaluri tradiţionale impresionante. Secolul XXI e foarte departe uneori.

Bluesul şi jazzul au performeri din toată lumea all night long.  În fiecare noiembrie  se desfăşoară aici Hymalaia Blues Festival.

Străduţele sunt foarte animate chiar şi noaptea şi destul de safe. Chiar e plăcut de făcut o plimbare avînd de vedere aglomeraţia din timpul zilei.