To Leave This City

This is the city to walk around in the rain

Staring at the barges in the harbor

And to hum songs through the night.

The city has countless streets

Bustling with people running around…

The waitress who brings me my tea every evening

And whom I like a lot although she’s a White Russian

Is in this city.

 

The old pianist who turns around

To look at me

When he sneaks in pieces by Schumann and Brahms

While playing waltzes and foxtrot

Is also in this city.

 

The ferry boats that carry passengers

To the village where I was born are in this city.

So are my memories,

All those I love,

And the graves of my loved ones.

 

This is the city where I have a job,

Where I earn my bread money.

And yet, in spite of all this,

This is the same city I’m leaving

Because of a woman

In another city.

Orhan Kanik

Aşa merg lucrurile

Cu ani în urmă, nu foarte mulţi, dar, nu ştiu precis de ce, aproape ca-n altă viaţa, îmi amintesc de-o seară cînd jucam cu Florin miuţa împotriva a doi prieteni prozatori, care ne-au bătut măr.  Pe vremea aceea, blogurile nu existau, internetul, pentru noi, era ceva  încă exotic…seara preferam mingea şi nişte beri după aceea.
Florin e departe acuma, pe drumuri nordice, oferind mîncăruri nepaleze şi dragoste…dar şi aproape, pe aici, enervînd senatori şi rectori…

Aşa merg lucrurile.

Albastru de Cernăuţi

Bisericile Bucovinei Mari

Şipotele Sucevei

Călineşti pe Ceremuş

Şipotele Siretului

Ispas

Costeşti

Poieni

Slobozia Bănilei

Din 1936, arhiva Dragoş Olaru

‘Asa s-a prezentat sfarsitul lui nea Petrache Tutea’

„Cand sa-l inmormantam, era criza aia cu benzina. Zic „Nea Petrache, sa nu mori pe vremea asta, ca n-am cu ce te transporta!” In sfarsit, a murit totusi. Norocul nostru, al meu si al unui nepot al lui, a fost ca nepotul a gasit un camion militar care se ducea la Campulung, incarcat cu morcovi. In el l-am pus pe nea Petrache. Dar nu gasisem cosciug pe masura lui, astfel ca nea Petrache statea putin inghesuit.

L-am descarcat la Boteni, a mai stat si la frati, ca se certau si astia pe avere, ca ce a ramas de la nea Petrache (de fapt nu ramasese nimic, decat partea lui de la parinti, pe care n-o impartise). Dupa patru zile de stat acolo, ne-am hotarat sa-l ducem si la groapa.

N-avea mormant. O ruda a gasit un mormant care, culmea, era cam stramt pentru sicriul in care urma sa-l bagam pe nea Petrache. Si cand s-a facut slujba mortilor, mi-aduc aminte ce frica le era preotilor. N-a durat citirea textului sacru mai mult de 15 minute, ca s-au evaporat. Am ramas numai noi, prietenii.

Am avut probleme cu transportul de acasa pana la biserica. Cosciugul era cam departe de biserica. Am avut mari dificultati in a improviza un car, ca n-avea nimeni. Un dric de ici, o loitra de dincolo. Dupa-aia, nu gaseam boi, am venit cu niste vaci. Una fata.

Cand l-am bagat in mormant, am vazut ca nea Petrache nu incape. Nu l-am pus pe Nea Petrache pe verticala, ci culcat intr-un fel. Si cand sa tragem lespedea peste el, Marian Munteanu prinde o ranga sa traga lespedea, scapa ranga, pica in spate.

Pana la urma, am tras placa respectiva si ne-am indreptat usor spre poarta. Dupa gardul vecin cu cimitirul de acolo erau niste batrani care cantau in surdina Marsul legionarilor cazuti. Am trecut mai departe. Iar in fata bisericii era o invatatoare cu niste copii. Copiii au intrebat „cine-s astia?”. Invatatoarea le-a spus: „astia sunt legionarii”. Ma rog, erau de fapt niste tineri si niste bosorogi.

Asa s-a prezentat sfarsitul lui nea Petrache Tutea”.

Marcel Petrisor