e drept, în singurătatea asta nu orice om singur ar duce-o prea mult. dar sînt o groază de nimicuri ce trebuiesc onorate: dorinţa de a fi cu orice preţ neputinţa de a mai iubi şi ziua de ieri. (Es. Pop)

Categorie: Poezie şi traduceri

Guide to the Otherworld/Return

Pack little. Travel light.
Don’t believe everything you’re told.
Don’t stay in places which look to you like home.
Observe local mores; respect local ways.
Talk less than you listen.
Try to see as well as sightsee.
If in doubt, smile.
Don’t stay aloof, but don’t try to go native either.
Don’t join in the dancing unless you’re sure you know the steps.

[S. Sunderland, Soul Avatars, p. 255]

Anunțuri

Poeme din Istanbul

Un excelent şi tragic poet al Istanbului, cu destin şi poeme izbitor de asemănătoare cu Serghei Esenin; a fost fondatorul grupului poetic Garip (în turceşte straniu, ciudat, diferit) cunoscut şi sub numele de Prima Mişcare Nouă. A refuzat rima şi formele poeziei turce tradiţionale scriind, în scurta sa viaţa, în divese matriţe poetice, cît generaţii întregi de poeţi europeni moderni. Am tradus doar cîteva scurte, simple poeme de-ale sale.

Orhan Veli Kanik (1914-1950)

Să rămîn  trist

Aş putea să mă supăr tare

Pe oamenii pe care îi iubesc,

Dacă iubirea

Nu m-ar fi învăţat

Să mă întristez doar.

Poemul Singurătăţii

Cei care nu-s singuri nu ştiu

Cît de tare poate să te îngrozească liniştea;

Că cineva poate să vorbească tare nimănui;

Cum te poţi scufunda în oglinzi

De dorul sufletului,

Nu ştiu.

Bar

Din moment ce nu, nu o mai iubesc

Atunci de ce aş  mai merge la barul unde

Obişnuiam să beau noapte de noapte

Gîndindu-mă la ea?

Semnalul unui tren

Sunt deplorabil,

nu-i nicio iubită să-mi mîngîie inima,

în tot oraşul,

nicio măcar  o faţă zîmbitoare;

de cîte ori aud semnalul unui tren

Cei doi ochi ai mei

sunt două fîntîni.

Sinucidere

O să mor fără să ştie cineva,

O să rămînă un pic de sînge

pe gura.

Cei care nu mă cunosc or să spună

‘E clar c-a iubit mult o fată’.

Cei care mă cunosc vor zice

‘Ce mult a suferit, săracul’

Dar adevărul

Nu-i nici unul, nici altul.

Povestea lui Ali Riza si Ahmet

Ce ciudată e povestea lui

Ali Riza şi a lui Ahmet

Unul locuia în sat

Celălalt în oraş

Şi-n fiecare dimineaţă

Orăşeanul mergea la ţară

Şi săteanul la oraş.

E ceva în aer la fel ca alcoolul

E ceva în aer acum la fel ca alcoolul

Te ameţeşte, te face să te simţi dincolo…

Daca îţi scoţi inima şi-o manînci acum

pentru că iubita ta este Dumnezeu ştie pe unde,

Şi ţi-e tare dor de ea –

Asta o să te dărîme şi mai tare.

E ceva în aer acum la fel ca alcoolul

Se urcă la cap şi te îmbată.

To Leave This City

This is the city to walk around in the rain

Staring at the barges in the harbor

And to hum songs through the night.

The city has countless streets

Bustling with people running around…

The waitress who brings me my tea every evening

And whom I like a lot although she’s a White Russian

Is in this city.

 

The old pianist who turns around

To look at me

When he sneaks in pieces by Schumann and Brahms

While playing waltzes and foxtrot

Is also in this city.

 

The ferry boats that carry passengers

To the village where I was born are in this city.

So are my memories,

All those I love,

And the graves of my loved ones.

 

This is the city where I have a job,

Where I earn my bread money.

And yet, in spite of all this,

This is the same city I’m leaving

Because of a woman

In another city.

Orhan Kanik

Song of the Open Road

17

Allons! the road is before us!
It is safe- I have tried it- my own feet have tried it well.

Allons! be not detain’d!
Let the paper remain on the desk unwritten, and the book on the shelf unopen’d!
Let the tools remain in the workshop! let the money remain unearn’d!
Let the school stand! mind not the cry of the teacher!
Let the preacher preach in his pulpit! let the lawyer plead in the court, and the judge expound the law.

Mon enfant! I give you my hand!
I give you my love, more precious than money,
I give you myself, before preaching or law;
Will you give me yourself? will you come travel with me?
Shall we stick by each other as long as we live?

(Desigur, e mister Walt Whitman…)

Pastel pentru furtună şi lac

omul de la marginea serii înţepat cu andrele
plânge cu lacrime mov cu pesti guralivi
peste mâlul crapat
balta fara de nuferi e fără păcat
nevasta lui stă tolanită ca o carpetă în iarba ţepoasă
o serie de furnici frumos educate
curg din sexul neruşinat al pomilor seara e sumbră
deloc albastră
omul e mai mult palid are ceva din moleşeala tigrului mat
cuvintele vietii au fugit prin frunzişuri
ochii lor goi vânează iar
pictorul geme cu ficatul umflat descheiat la piept
descheiat la şireturile pădurii
sub cerul cărunt blajin şi cârlionţat.

Dan Cristian Iordache

Numai viaţa, traducere

(O traducere mai veche, pe care am mai schimbat-o puţin. Nu e o traducere liberă  dar am încercat să păstrez sensurile în detrimentul exactităţii formei)

Only my life

de Nichita Stănescu

Only my life, instead of me, will truthly cease,

sometime.

Only the grass knows the taste of clay.

Only my blood is really longing my heart

when it runs out.

Air is high, you are tall,

My sadness is above.

There’s a time for dying horses.

There’s a time when cars are getting older.

There’s a time when the rain comes cold

and all the other women have your head

and your clothes.

It comes, also, on the sky, a big, white bird

that eggs moon.

(Traducere de Florin Dan Prodan)

 

Numai viaţa

de Nichita Stănescu

Numai viața mea va muri pentru mine-ntr-adevăr,

cândva.

Numai iarba știe gustul pământului.

Numai sângelui meu îi e dor, într-adevăr,

de inima mea, când o părăsește.

Aerul e înalt, tu ești înaltă,

tristețea mea e înaltă.

Vine o vreme când mor caii.

Vine o vreme când se învechesc mașinile.

Vine o vreme când plouă rece

și toate femeile poartă capul tău

și rochiile tale.

Vine și o pasăre mare, albă,

care ouă pe cer luna.

Jucării cu fiere

Aceste mici invenţii triste: cuvintele –

o bucătărie în care se găteşte otravă.

Au trecut poeţii. Noi culegem struguri.

Întîmplarea se ţine după oameni ca pietrele.

Nu mai iubim mai tîrziu.

în ascunzişul ei de fată, pădurea

e ca o minge verde pe zăpadă.

Ion Caraion

GĂSEŞTE VÂNĂTORUL…

„Găseşte vânătorul.” Un puzzle:

Copacul este ulm sau e cenuşă?

Puşca, geanta ghicitorii, pălăria tiroleză

Toate-s un nod de netrecut.

Acum ţinteşte cu lampa desenul,

Mai ascute unghiul vizionar

Să-ţi sară-n faţă deodată toate

Trofee, mica armă, cartuşieră.

Pe loc născut, fiu al hârtiei:

Jumătate nebun, jumătate estet,

Băiete bun, tâlhar scăpat-

Fugi, dispari acum!

Desenul iarăşi e neclar.

Totuşi, ceva a fost-din mahalale

Ciocănitul şinelor de tren, ulm or cenuşa a fost-

De necuprins, orbit de lacrimi,

Ce străluceşte-n băltoaca unui sat,

Sub demodatul plâns de corbi.

De viaţa-mi ar fi cumva mai bună

N-ar fi de-a mea.

Sergei Gandlevski, traducere FDP.

S. Gandlevski, o traducere

VI.

După moarte am să mă duc în mahalalele oraşului iubit
Botul o să mi-l ridic spre cer, coarele-mi o să le-arunc-
Răzbit de tristeţe, o să boncălăiesc toamnei necuprinse
Ce-n cuvinte omeneşti nu pot să spui.
Cum barcazul curge ca să scoale apusul ăstei zile
Cum timp de fier din plămînu-mi stîng cîntă ca graurii,
Cum uşa cea secretă, c-o cheie simplă se deschidea.
Vorbesc. Nu mai pot nimic să însănătoşesc acum.

Notă: Este unul dintre cei mai importanţi poeţi ruşi din mişcarea underground, din anii şaptezeci-optzeci. O să revin şi cu alte traducerile ale textelor sale.

Gary Snyder

How Poetry Comes to Me

It comes blundering over the
Boulders at night, it stays
Frightened outside the
Range of my campfire
I go to meet it at the
Edge of the light