Pack little. Travel light.
Don’t believe everything you’re told.
Don’t stay in places which look to you like home.
Observe local mores; respect local ways.
Talk less than you listen.
Try to see as well as sightsee.
If in doubt, smile.
Don’t stay aloof, but don’t try to go native either.
Don’t join in the dancing unless you’re sure you know the steps.
[S. Sunderland, Soul Avatars, p. 255]
Un excelent şi tragic poet al Istanbului, cu destin şi poeme izbitor de asemănătoare cu Serghei Esenin; a fost fondatorul grupului poetic Garip (în turceşte straniu, ciudat, diferit) cunoscut şi sub numele de Prima Mişcare Nouă. A refuzat rima şi formele poeziei turce tradiţionale scriind, în scurta sa viaţa, în divese matriţe poetice, cît generaţii întregi de poeţi europeni moderni. Am tradus doar cîteva scurte, simple poeme de-ale sale.
Orhan Veli Kanik (1914-1950)
Să rămîn trist
Aş putea să mă supăr tare
Pe oamenii pe care îi iubesc,
Dacă iubirea
Nu m-ar fi învăţat
Să mă întristez doar.
Poemul Singurătăţii
Cei care nu-s singuri nu ştiu
Cît de tare poate să te îngrozească liniştea;
Că cineva poate să vorbească tare nimănui;
Cum te poţi scufunda în oglinzi
De dorul sufletului,
Nu ştiu.
Bar
Din moment ce nu, nu o mai iubesc
Atunci de ce aş mai merge la barul unde
Obişnuiam să beau noapte de noapte
Gîndindu-mă la ea?
Semnalul unui tren
Sunt deplorabil,
nu-i nicio iubită să-mi mîngîie inima,
în tot oraşul,
nicio măcar o faţă zîmbitoare;
de cîte ori aud semnalul unui tren
Cei doi ochi ai mei
sunt două fîntîni.
Sinucidere
O să mor fără să ştie cineva,
O să rămînă un pic de sînge
pe gura.
Cei care nu mă cunosc or să spună
‘E clar c-a iubit mult o fată’.
Cei care mă cunosc vor zice
‘Ce mult a suferit, săracul’
Dar adevărul
Nu-i nici unul, nici altul.
Povestea lui Ali Riza si Ahmet
Ce ciudată e povestea lui
Ali Riza şi a lui Ahmet
Unul locuia în sat
Celălalt în oraş
Şi-n fiecare dimineaţă
Orăşeanul mergea la ţară
Şi săteanul la oraş.
E ceva în aer la fel ca alcoolul
E ceva în aer acum la fel ca alcoolul
Te ameţeşte, te face să te simţi dincolo…
Daca îţi scoţi inima şi-o manînci acum
pentru că iubita ta este Dumnezeu ştie pe unde,
Şi ţi-e tare dor de ea –
Asta o să te dărîme şi mai tare.
E ceva în aer acum la fel ca alcoolul
Se urcă la cap şi te îmbată.
This is the city to walk around in the rain
Staring at the barges in the harbor
And to hum songs through the night.
The city has countless streets
Bustling with people running around…
The waitress who brings me my tea every evening
And whom I like a lot although she’s a White Russian
Is in this city.
The old pianist who turns around
To look at me
When he sneaks in pieces by Schumann and Brahms
While playing waltzes and foxtrot
Is also in this city.
The ferry boats that carry passengers
To the village where I was born are in this city.
So are my memories,
All those I love,
And the graves of my loved ones.
This is the city where I have a job,
Where I earn my bread money.
And yet, in spite of all this,
This is the same city I’m leaving
Because of a woman
In another city.
Orhan Kanik
17
Allons! the road is before us!
It is safe- I have tried it- my own feet have tried it well.
Allons! be not detain’d!
Let the paper remain on the desk unwritten, and the book on the shelf unopen’d!
Let the tools remain in the workshop! let the money remain unearn’d!
Let the school stand! mind not the cry of the teacher!
Let the preacher preach in his pulpit! let the lawyer plead in the court, and the judge expound the law.
Mon enfant! I give you my hand!
I give you my love, more precious than money,
I give you myself, before preaching or law;
Will you give me yourself? will you come travel with me?
Shall we stick by each other as long as we live?
(Desigur, e mister Walt Whitman…)
omul de la marginea serii înţepat cu andrele
plânge cu lacrime mov cu pesti guralivi
peste mâlul crapat
balta fara de nuferi e fără păcat
nevasta lui stă tolanită ca o carpetă în iarba ţepoasă
o serie de furnici frumos educate
curg din sexul neruşinat al pomilor seara e sumbră
deloc albastră
omul e mai mult palid are ceva din moleşeala tigrului mat
cuvintele vietii au fugit prin frunzişuri
ochii lor goi vânează iar
pictorul geme cu ficatul umflat descheiat la piept
descheiat la şireturile pădurii
sub cerul cărunt blajin şi cârlionţat.
Dan Cristian Iordache
(O traducere mai veche, pe care am mai schimbat-o puţin. Nu e o traducere liberă dar am încercat să păstrez sensurile în detrimentul exactităţii formei)
Only my life
de Nichita Stănescu
Only my life, instead of me, will truthly cease,
sometime.
Only the grass knows the taste of clay.
Only my blood is really longing my heart
when it runs out.
Air is high, you are tall,
My sadness is above.
There’s a time for dying horses.
There’s a time when cars are getting older.
There’s a time when the rain comes cold
and all the other women have your head
and your clothes.
It comes, also, on the sky, a big, white bird
that eggs moon.
(Traducere de Florin Dan Prodan)
Numai viaţa
de Nichita Stănescu
Numai viața mea va muri pentru mine-ntr-adevăr,
cândva.
Numai iarba știe gustul pământului.
Numai sângelui meu îi e dor, într-adevăr,
de inima mea, când o părăsește.
Aerul e înalt, tu ești înaltă,
tristețea mea e înaltă.
Vine o vreme când mor caii.
Vine o vreme când se învechesc mașinile.
Vine o vreme când plouă rece
și toate femeile poartă capul tău
și rochiile tale.
Vine și o pasăre mare, albă,
care ouă pe cer luna.
Aceste mici invenţii triste: cuvintele –
o bucătărie în care se găteşte otravă.
Au trecut poeţii. Noi culegem struguri.
Întîmplarea se ţine după oameni ca pietrele.
Nu mai iubim mai tîrziu.
în ascunzişul ei de fată, pădurea
e ca o minge verde pe zăpadă.
Ion Caraion
„Găseşte vânătorul.” Un puzzle:
Copacul este ulm sau e cenuşă?
Puşca, geanta ghicitorii, pălăria tiroleză
Toate-s un nod de netrecut.
Acum ţinteşte cu lampa desenul,
Mai ascute unghiul vizionar
Să-ţi sară-n faţă deodată toate
Trofee, mica armă, cartuşieră.
Pe loc născut, fiu al hârtiei:
Jumătate nebun, jumătate estet,
Băiete bun, tâlhar scăpat-
Fugi, dispari acum!
Desenul iarăşi e neclar.
Totuşi, ceva a fost-din mahalale
Ciocănitul şinelor de tren, ulm or cenuşa a fost-
De necuprins, orbit de lacrimi,
Ce străluceşte-n băltoaca unui sat,
Sub demodatul plâns de corbi.
De viaţa-mi ar fi cumva mai bună
N-ar fi de-a mea.
Sergei Gandlevski, traducere FDP.
VI.
După moarte am să mă duc în mahalalele oraşului iubit
Botul o să mi-l ridic spre cer, coarele-mi o să le-arunc-
Răzbit de tristeţe, o să boncălăiesc toamnei necuprinse
Ce-n cuvinte omeneşti nu pot să spui.
Cum barcazul curge ca să scoale apusul ăstei zile
Cum timp de fier din plămînu-mi stîng cîntă ca graurii,
Cum uşa cea secretă, c-o cheie simplă se deschidea.
Vorbesc. Nu mai pot nimic să însănătoşesc acum.
Notă: Este unul dintre cei mai importanţi poeţi ruşi din mişcarea underground, din anii şaptezeci-optzeci. O să revin şi cu alte traducerile ale textelor sale.
How Poetry Comes to Me
It comes blundering over the
Boulders at night, it stays
Frightened outside the
Range of my campfire
I go to meet it at the
Edge of the light
ludoglobi.wordpress.com 